mar. sept. 29th, 2020

De luni, 18 mai, a intrat în vigoare legea privind starea de alertă, impusă în contextul pandemiei de coronavirus. Pe timpul stării de alertă se pot aplica și amenzi celor care nu respectă restricțiile impuse.De astăzi însă, românii care nu respectă restricțiile impuse prin starea de alertă pot fi amendați, transmite Active News.

Ce ne așteaptă în starea de alertă: Amenzi de la 500 la 15.000 de lei. Lista celor mai banale sancțiuni

Ce amenzi pot primi cei care încalcă restricțiile: 

Legea stabilește faptele care constituie contravenție și amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei și 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor – amendă de la 500 lei la 2.500 lei; Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Nerespectarea interdicțiilor de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei; 

Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, care sunt interzise – amendă de la 500 lei la 2.500 lei; 

Desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei; 

Circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă – amendă de la 500 lei la 2.500 lei; Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei; 

Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei; 

Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei; (…) Integral aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns