sâm. dec. 5th, 2020

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber

Libertatea Bisericii de a ține Sfintele Taine neatinse și de a ține Sfânta Liturghie așa cum se cuvine este de fapt Libertatea noastră, căci noi, împreună cu preoții și ierarhii suntem Biserica, iar ea, Libertatea, nu ne-a fost și nu ne este „dată” de stat, ci ne-a fost dăruită în urmă cu peste 2000 de ani de Iisus Hristos Mântuitorul. Ea a putut fi scrisă în Constituția României pentru că mai înainte a fost scrisă cu sângele Eroilor, Martirilor și Luptătorilor acestui Pământ; iar dacă cerneala poate fi ștearsă, acel sânge care a curs pentru Libertate nu se poate spăla. Sfintelor Moaște ale românilor care și-au dat viața pentru Hristos și Neam nu li se poate pune mască, căci au chip de Icoane, iar Strigatul Jertfei lor răzbate prin toate prigoanele vremurilor până la noi. Marilor Poeți și Oameni de cultură nu li s-a putut nicicând pune botniță, căci ei au fost întotdeauna cu Țara, trup comun, căci altfel nu ar fi fost deloc. Cuvântul lor răzbate, la fel, în pofida tuturor prigoanelor, până la noi. Eminescu, Coșbuc, Goga sau Radu Gyr au luptat pe front pentru Libertate, nu în serate literare de salon. Cine nu înțelege asta, nu pricepe de fapt nimic. Cântecul lui Ciprian Porumbescu nu a fost ”melodie”, ci Drapel pentru o Românie Liberă, la fel ca Doinele și Baladele Țăranilor, care, de mii de ani, cântând din fluiere odată cu Avram Iancu, au purtat Opinci Militare.
Toți acești Mari Români ne-au scris pe Răbojul Istoriei noastre actele noastre de Identitate Românescă, de Oameni Liberi. Nu le cedați!
Fiți Biserică, adică Români.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns