lun. sept. 28th, 2020


Bunica

Cu basmaua trasă pe frunte,
Pleacă privirea spre pământ,
Cu ea ceața adunată a ochilor,
Ce vor doar lumina pe gând.
Nu-i mai trebuiesc. Ea citeşte.
Omul e îmbrăcat în atingere…
A pământului, a aerului, a apei,
Toate, toate viață în aprindere.
Ea citeşte. Vorba îți dă sufletu’,
Ca o grădină. Una plină de ea,
Mireasma ochilor în lumină vie,
Cântecul iubirii scris pe frunte…
Alta, câmp nesecat de buruiană,
Ce îți arată splendoarea florilor,
Apoi te atinge cu țepii otrăvitori.
Ea îi cunoaşte prin ceața ochilor.
Merge grăbită trăgând de coşare
Şi haina cernită peste sărbătoare,
Unde speră să găsească neamul,
Odihnit sub țărâna, azi, umblătoare,
Un strai învechit, ce ținea lumina,
Ca o mână scorojită, pe lumânări,
Pentru odihna veşnică a celor duşi,
Luminarea întunecaților mergători.

*
Surâs

Chip răsărit pe taine de ape,
Smarald, zâmbet cuminte,
Şoptească-ți vântul în plete,
Să mergi surâzând în cuvinte!
Cu raza de soare în brațe,
Cu vânt, ce în bine clădeşte,
Mai lasă o dâră prin viață,
Castelul în suflet clădeşte!
Tu mare de lumi şi lumină,
Ce strai bucuriei i-ai dat,
Mai dă-ne şi azi simfonie,
Pe cerul iubirii, pe cerul înalt!

*
Comuniune

Descrețeşte omule fruntea
Priveste-o mereu cu bucurie
Spune-i că pieptul te apasă
Iar ea îți e veşnic comoară vie
Mai spune-i ce azi ai făcut
Ce mâine ai vrea să mai faci
Că îți e dor de parfumul ei
Şi al aluatului de cozonaci
Mai spune-i că îți e dragă
Că ea trăieşte prin copii
Prin caracterele dăltuite
Şi prin iubirea ce-o are în a fi
În iubirea dăruită inocentă
În frumosul ce-n urmă l-a lăsat
Las-o să ajungă în lumină
Hai te rog arată-i fii bărbat
Ea mereu te va îndrăgi ştii bine
Şi în somnul nopții va veni
Să te întrebe de îți e bine
Şi că te aşteaptă..
Când tu o fi să-i vii

*
Ceasul şase

Terapia prin cuvânt
În atingere subtilă
Straiul e un balsam
Pe nescrisă dăruire
Nu e daltă nu-i ciocan
Nicovală iar n-aş zice
E un strop de cer curat
Lumină semn şi cruce!

*
Ridicarea la putere

Iar matematică -ridicarea la putere…
Câtă ceață a coborât la puterea 1967
Acolo puterea văzduhului era însoțită
Uneori de puterea de neoprit a vântului
Alteori de puterea nestăvilită a apelor…
Şi ea puterea soarelui de viață dătător
De sta puterea în mâna dreaptei măsuri
Dar puterea omului de a ridica pruncul
Cu o putere nevăzută şi al face pe el OM
Doar prin singura putere a cuvântului
Să-l ferească de primejdii îmbrăcându-l
Cu lumina celei mai înmiresmate puteri
Puterea mărinimiei a renunțării de sine
Să aibă loc puterea puterilor dragostea!

*

Icoana din poartă

Icoana din poartă avea chipul scorojit,
Iar mâinile… mâinile urme ale iconarului,
Ce le dăruise început cu dreaptă măsură.
Acum… doar ochii şi vorbele cu duh pline.
Ferestrele sufletului erau larg deschise,
Pentru trecătorii ce le atingeau în căutări.
Vorbe ghem din viața mângâiată cu anii,
Lumini din greşeli din adânc de chemări.
Cercul se răspândeşte din chipul vopsit
De soarele verii dogoritor, de fumul frigului,
Ce avea povestea lui cunoscută din citire,
De pe bolta cerului, unde aveau să ajungă.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns