Îndurare

E frig în casa omului
în cer şi pe pământ e frig
ne-apasă o durere fără nume
şi nu mai am cuvinte, Doamne, să te strig.

Şi nici cuvinte nu mai sunt
învie frica pe pământ
şi nici durerea nu mai doare
şi nici o spaimă nu-i atât de mare.

Viaţa românului e ca un cui într-o rană
pentru fiecare suflet a înviat Iisus din icoană
şi camere video, amăgiri şi minciună
fac din om un ghem de ranchiună
şi parcă ninge, dar ne facem că plouă
viaţa ni s-a rupt parcă în două.

E tot mai frig pe pământ şi-n cuvinte
nu se mai cumpără, ci totul se vinde
e tot mai târziu pentru om
şi fructele cad fără vreme din pom
şi lumina e rece şi fără de viaţă
îngeri de lumină zboară prin ceaţă
şi parcă omul nu mai are faţă
nu mai e loc pe pământ, nu mai e loc
şarpele casei se răceşte la foc.

Îndură-te, Doamne, şi iartă-i pe români
ei sunt ca roua pe spini.
Îndură-te, Doamne, şi vezi-i pe români
ei doar cu lumină se spală pe mâini.
Iartă-i, Doamne, pe români
pentru că ei ştiu şi pentru că presimt
că ne vede Dumnezeu
cum suferim pe pământ.

*
Revelaţie

Aruncă în el cu vorbe
cu zvonuri deşarte
îl ameninţă cu pierderea sufletului.
Până la urmă omul se lămureşte
că e ceva la mijloc
şi pe el nu-l cuprinde.

I se aminteşte istoria
şi vede că istoria se repetă
fără să se clintească nimic
din firea omului.
Până la urmă
Adevărul ajunge în cărţi
o pură ficţiune.

Ca pe covoare îi scutură
codul genetic
îi anticipă până la o milionime de secundă
mişcarea pleoapelor
când va vedea moartea.
Îi numără paşii
pentru o sută de ani de singurătate.

În laboratoare ultrasofisticate
genialoidul
cu prea fine mănuşi protectoare
jubilează
realizând
cum se moare mai uşor şi mai repede
încât l-au făcut pe om
să creadă
că veşnicia e vorbă în vânt.

În schimb
nu au reuşit să prevadă
nici în vreo cabală
surparea umană
dacă omul se va întâlni vreodată
cu el însuşi.

*
Au înflorit spinii

Au înflorit spinii
de pe fruntea Mântuitorului
şi purtăm fiecare
moartea în floare.

Rotunde şi în culori profunde
până în adânc ne pătrunde
fără cuvinte
un fel de strigăt mut
din mai multe părţi deodată
de parcă ne-ar cuprinde
o teamă de ceva necunoscut.

Numai cel ce ştie
are parte de o împărăţie pustie
numai pentru cel ce cunoaşte
moartea e cu o clipă mai aproape.

Au înflorit spinii
de pe creştetul Mântuitorului
mai aprinşi şi cuprinşi
de o spaimă nevăzută.

Au înflorit spinii uscaţi
şi mlădiţe au înnoit
lemnul uscat al crucii
pe fiecare frunte
pe fiecare creştet
e cununa de spini
a celui care moartea o surpă
şi noi vom fi cei dintâi
şi cei de pe urmă
văzând cum moartea
prin moarte se curmă.

*
Omul aflat la răspântie

Când frica pune stăpânire pe omul
aflat la răspântia clipei
cât durează clipirea unei stele
spre stingere.

Uneori, am vrea să fim
cât mai departe
de ceea ce nici moartea
nu mai poate a desparte a
cum aici
mâine dincolo
traşi pe o roată cu osia goală
scârţâind a neîndurare
fără de aer şi nici respirare
suntem mai mult
decât putem să ne imaginăm
alunecăm repede repede
pe o netedă lespede
cum moartea ne curăţă fără cruţare
de rămăşiţe de viaţă
de o trăire fără măsură
pe măsură ce uităm că trăim.

Acum ne hrănim cu aer
în loc de cuvinte
cum din senin, atât de curat
moartea citeşte
ea singură
numele nostru
scris pe curat.

Frica ne apără de noi înşine
de-a nu cădea
în preajma cuiva
şi de a ne înstrăina.
Frica e arma cea mai teribilă
ea nu ucide şi nici nu ţinteşte
decât asupra omului
când ceva pare a-l prigoni
şi a-l izgoni din casa naşterii sale
din prea largul unei întinderi
care ne cuprinde şi ne surprinde
mai singuri decât am fi fost vreodată.

Teama de celălalt e teama
de noi înşine. Nu ştim
nu ştim ce va urma
de nu cumva voi fi chiar eu
următorul.
Urmez o cale
fără nimeni înaintea mea.
E calea umană a suferinţei
când nici părinţii nu-ţi sunt de ajutor.
Nu au nici o vină că te-ai născut
eşti doar fructul iubirii lor.
Eşti lacrima mamei tale
suspinul ei de moarte
ştiutoare şi presimţitoare
că va fi vai de cel care vine în lume
şi lumea nu-l va recunoaşte
nici ca fiu, nici ca frate.
Chiar dacă şi tatăl îl recunoaşte
legământul acesta intim
durează şi ne îndurerează
până la moarte.
Şi dincolo de moarte.

Gheorghe Simon


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns