vin. sept. 25th, 2020

de Preot Sorin Croitoru

N-are cum să se ridice un popor atât de rece..
Din trecutul omenirii nu înveți nimic, române?..
Ce-i născut din răutate, ca și valul mării trece;
Dragostea și fapta bună, numai ele vor rămâne!

Tot te zbați de trei decenii ca să scapi de dictatură,
Însă cancerul aceasta ți-a pătruns în suflet, frate:
Tu nu vezi că în adâncul inimii ești plin de ură,
Oprimându-i pe aceia ce nu vor să-ți dea dreptate?..

Nu ucizi ca musulmanii, însă nici nu ești departe,
Căci cu Bibila în mână, ce-o învârți cum îți convine,
Necitind-o-n întregime, ci din când în când vreo parte,
Tu îi sfâșii pe aceia ce-s mai toleranți ca tine!

Când e vorba despre drepturi, tu ești primul a le cere,
Invocând democrația și dreptatea, pasămite..
Când le cer și alții însă, scoți pe gură numai fiere,
Năpustindu-te ca leul ce ucide și înghite!

A lucrat Divinitatea și te-a scos, române-„afară”
Ca prin tine să trezească Europa cea atee,
Și ca tu, trezit de dânsa, întorcându-te în țară,
Împreună cu bănuții, să mai duci și vreo idee..

Vezi, române, câtă grijă are Dumnezeu de tine?..
El te vrea în libertate, nu cum îți trăiau părinții,
Vrea să-ți spele caracterul de metehne ne-creștine,
Să te schimbe-n întregime, întru înnoirea minții!

Scoate de la tine ura, curățește-ți conștiința,
Fața ta din nou să fie ca a sfinților, senină,
Adâncește-te în pace, în iubire și credință,
Și întreaga ta ființă se va umple de lumină!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns