Share
17 iunie 1889: La înmormântarea lui Eminescu!

17 iunie 1889: La înmormântarea lui Eminescu!

„Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”

Pe 15 iunie se împlinesc 123 ani de când neînţelesul poet a ferit perdeaua acestui veac, croindu-şi drum către înălţimi celeste. Aici, în poiana liniştii, la Vovidenie, ca în fiecare an, îi vom face slujba parastasului, şi după îndătinata rânduială liturgică, vom intona Lumină lină, cântare pe care poetul a îndrăgit-o, lăsând prin testament să i se cânte la ceasul vremelnicei despărțiri. Pe o filă de Ceaslov un ieromonah nemțean lăsa posterității o adnotare impresionantă. L-a spovedit și împărtășit pe Eminescu. Era în Postul Nașterii Domnului a anului 1887, pe când poetul se afla la ospiciul de la Neamț. Duhovnicul a mai scris în acea consemnare: „… după spovedanie, mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult ca în fiecare seară la Agafton cântarea Lumină lină”. (….)

17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu

FOTO: Desen de Constantin Jiquidi

După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu. Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii.  În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului. Între altele vorbitorul a spus: „…avem dinaintea noastră un cadavru în care a trăit o comoară de gânduri. Materia își urmează prefacerea sa în nesfârșit”. Condoleanţele studențimii adunate în număr mare au fost rostite de tânărul Gheorghe Calmuschi, originar din „Betleemul” lui Eminescu. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: „…Şi noi care te-am iubit şi te-am preţuit atât de mult îţi vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău şi-l vom corona cu flori de tei, pronunţând numele Eminescu, care conţine în el aşa de mult, cât o lume întreagă”, scrie Doxologia


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment