sâm. oct. 31st, 2020

*
Veșnic iubită

Mă uit în ochii tăi
rătăcindu-mă în privirea
care m-a cucerit.
Văd o floare care înfloreşte
în fiecare dimineaţă.
O strâng bine cu dragoste
în palmele viselor mele,
ca să nu veştejească,
nicicând.
Fiecare petală,
e un gând,
e dorinţă,
e viaţă.
Te stropesc de acum
cu roua sufletului meu,
ca să tresari surâzând,
fericită,
împlinită.
Şi veşnic iubită.

*
Din lacrimi de gheață

Ştiu că eşti undeva,
între aştrii visurilor de-acum.
Dar te întreb pe tine, timpule:
Poţi opri doar puţin
şi în viaţa mea?
Irizări şi umbre de ieri,
mă urmăresc până în viitor,
când tu, destinule,
îmi ceri,
să păstrez în mine aceeaşi dorinţă,
acelaşi dor?
Eu o văd ca pe sufletul fericirii,
cum zâmbeşte la clipa trăirii,
în doi,
dar nu e povestea iubirii
ci doar a unui singur cuvânt:
NOI.
Cad fulgii de nea,
necontenit,
nu numai în jur,
dar şi în inima-mi uneori nemişcată
şi ea din lacrimi de gheaţă,
ca o comoară doar pentru tine,
ascunsă şi bine păstrată.
Mai sunt şi alte fiinţe
care ştiu şi ele că exişti,
pentru alte inimi învăluite,
în alte comori îngheţate,
ale lor,
ale tuturor,
în lumea celor ce aşteaptă,
după un ultim suspin,
şi mai apoi surâs,
acelaşi destin,
nerostit, nevăzut
şi nespus…
Cineva din mine încă mai cheamă…
Cineva din voi încă aşteaptă,
Cineva din alţii încă mai speră…
ca pe tărâmul dorinţelor,
să fie pictate noi poveşti,
de frumuseţe şi neuitare.
Îmi port paşii,
prin necuprins…
Şi totuşi,
urmele dorinţelor,
din fiinţa mea,
topesc totul în cale,
semn că nimic nu-i de neatins….
Nu simţiţi
ce se întâmplă deloc?
Priviţi…
Am sperat împreună cu sufletul meu iar timpul..
pentru prima oară,
în eternitatea lui…
s-a oprit fără veste în loc.

*
Povestea ultimilor pași

Cine are temei să iubească iertarea,
Creşte floare din suflet şi-o dă către voi,
Îşi scaldă în el durerea, chemarea,
Ca-ntr-o furtună de lacrimi şi ploi.
Cine are curaj să înfrunte destinul,
Sub patima vrerii din visul ursit,
Alungă din sine durerea şi chinul,
Precum regăsirea din alt răsărit.
Cine plânge în noapte prin strigăt suspin,
În aduceri aminte, poate cu mii,
Sunt basmele nopţii şi ele revin,
Şoptind nesfârşit că vreau să revii.
Cine mă ceartă din altă tristeţe,
Îi spun că-i povestea eternului dor,
Şi vreau să recit a ei frumuseţe,
Încet, ca un glas ce se-aude uşor.
Cine se află acum în inima mea,
Se numeşte refren în acorduri de liră,
Fiorii de foc au făcut cerc şi-aşa,
În mine dansează de-acum şi respiră.
Cine din noi a trecut flăcări-punţi,
Şirag de lumini şi-au strâns…mai mereu,
Apoi au tăcut neştiuţi şi cuminţi,
Învingând îndoieli şi ce-a fost mai greu.
Cine are de ce să-şi dorească un vis,
Deja-i luptătorul cu teama şi viaţa,
În universul ascuns, cândva interzis,
Şi-aceasta vă spun, e doar prefaţa.
Cine vrea să m-asculte, cum strig şi nu ştiu,
Ce rouă de stropi se prelinge din nou,
I-aş spune că soare aş vrea să fiu
Peste-al ei plâns, în mine ecou.
Cine mă iartă din tot ce nu sunt,
Să vină aproape, de inima mea,
Suflând ca răcoarea de viaţă şi vânt,
De mă-nţelege şi va putea.
Cine ştie povestea primilor paşi,
De pe tărâmul numit fericire,
Să-mi afle urma celor rămaşi,
Ca să rămân cu ei amintire.

Poezii din volumul de versuri „Povestea ultimilor pași”


        Adrian Melicovici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Iva Lacrimioara

By Iva Lacrimioara

Poet și membru al Uniunii Scriitorilor

Lasă un răspuns