mie. sept. 23rd, 2020

de Preot Sorin Croitoru

Iubesc credința noastră minunată
În care niciodată nu-i târziu
Să-ncepi să-L ai pe Dumnezeu de Tată,
Prin înfiere devenind-I fiu..

Iubesc credința noastră strămoșească
În care nimeni nu-i de lepădat,
Oricât de mult le place să-și trăiască
La unii anii vieții în păcat..

Iubesc credința-n care omul poate,
Oricât de rău în patimi a căzut,
Să le învingă într-o zi pe toate
Și să o ia din nou de la-nceput..

Iubesc atât de mult credința-n care
Fecioara Îi dă trup lui Dumnezeu,
Căci Dumnezeu e Om la-nfățișare,
Iar Tatăl Lui devine Tatăl meu..

Iubesc nespus religia creștină,
Cu Dumnezeul ei Cel iertător
Ce-Și cheamă fiii pururea la Cină
Și îi așteaptă blând și răbdător..

Iubesc atât de mult această cale,
Să merg atent pe urma lui Hristos,
Chiar dacă deseori mă uit cu jale
Și văd că-s cel mai mare păcătos..

Iubesc să cred ce mi-au crezut străbunii
Și nu îmi pasă de contemporani:
Chiar dacă nu mai vor să creadă unii,
Credința are două mii de ani

Și nu va dispărea, căci cei ca mine
Vor continua să creadă-n Dumnezeu
Și știu că lumea asta va mai ține
Cât vor mai fi creștini cum sunt și eu!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns