joi. oct. 1st, 2020

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru cunoscut ca Basarabia și din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul. Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în contextul geopolitic al încheierii, cu un an în urmă, a pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră în mod imperialist, sfere de influență teritorială în Europa Răsăriteană.
Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.
Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie. Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.

1024px-Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina_45

Evrei comunişti întâmpinând cu entuziasm trupele ocupantului sovietic.

Pe 28 iunie la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului de evacuare a armatei și a administrației pe malul drept al Prutului. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.până la ora 14:00. Între 28 iunie și 1 iulie administrația sovietică înstituită în regiune a ordonat deposedarea de bunuri a Capelelor de pe lângă Palatul Mitropolitan, Facultății de Teologie, Seminarului Teologic, Liceului Eparhial de Fete, Liceului „B. Petricescu-Hașdeu”, Liceului „A. Russo”, Școalii Normale de Băieți, Liceului „Regina Maria”, Facultății de Agronomie, Liceului Militar „Regele Ferdinand”, Azilului de Bătrâni „Sfântul Alexandru”, Închisorii Centrale, Școlii Naționale de Viticultură, Azilului „Cavalji”, Spitalului „Costiujeni”, Casei copilului, Ospătăriei Săracilor din Piața Nouă, 20, celor trei biserici militare, și Bisericii grecești din Chișinău[19].

1024px-Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina_40

Evreii comunişti întâmpină cu entuziasm tancurile sovietice.

În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri evrei comunişti au atacat, dezbrăcat, bătut, mutilate sau omorât preoți, intelectuali, soldați români separați de unitate, persoane civile în curs de evacuare. Felul în care aceste grupuri au acționat, inclusiv coordonarea lor cu armata sovietică de ocupație a lăsat să se întrevadă eșecul administrației românești de a nu scăpa de sub control activitățile comuniste și prosovietice în perioada imediat precedentă ocupației. Documente din acea perioadă indică participarea etnicilor evrei la aceste acte de terrorism îndreptate împotriva populaţiei româneşti. „Majoritatea evreilor comunişti s-au constituit în comitete de INIŢIATIVĂ PENTRU PROTECŢIA TERITORIULUI BASARABEAN, ordinul venind de la Moscova” ((Alex Mihai Stoenescu, ARMATA, MAREŞALUL ŞI EVREII, Editura RAO, Bucureşti, 2001, p. 76, 78). S-au format comitete orăşeneşti peste tot. Pe data de 27 iunie cercurile comuniste evreieşti au fost încunoştinţate de ultimatumul dat României de către URSS.
Bandele de comuniști și evrei au manifestat pe străzi cu steaguri roșii, împiedicându-i pe refugiații români să ajungă la gară, unii fiind jefuiți și asasinați.
Un alt episod s-a întâmplat și la spitalul de copii din Chişinău. Potrivit documentului prezentat de domnul Goma, din Arhiva M.Ap.N, fond 948, Secția 2, dosar nr. 941, f.558-566, comuniști evrei din Chișinău, în număr de 400-500 de persoane, organizați în bande și înarmați cu puști, pistoale, bastoane și pietre s-au strâns la spitalul de copii cerându-i dr. Ioneț să evacueze clădirea. Încercarea doctorului de a discuta cu ei și a calma spiritele s-a soldat cu împușcarea acestuia, după care comuniștii evrei au devastat spitalul complet, iar copiii internați au fost omorâți și aruncați pe geam afară.

800px-Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina_30

Ostaşi ai Armatei Române dezarmaţi şi dezonoraţi de sovietici.

Liderii evreilor aveau pregătite listele pentru asasinarea reprezentanţilor instituţiilor locale şi a altor români. Listele le-au împărţit evreilor din subordine. Aceşti subordonaţi erau organizaţi în bande, grupe, detaşamente, miliţii. Aveau instrucţiuni precise de îndeplinit, pe sectoare, străzi, instituţii, adrese. Liderii aveau ca semn distinct, de comandanţi, cocarda roşie, ceea ce adeverea că serveau sub drapelul roşu, bolşevic, al URSS.
„Imediat după anunţarea ultimatumului sovietic şi înainte de intrarea Armatei Roşii, în toate oraşele basarabene şi nord bucovinene, ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineret de ambe sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă” ( idem, p. 206 ). Să analizăm puţin această mărturie documentară. Ca la un consemn, înseamnă mobilizare dinainte pregătită, înarmaţi, înseamnă că existau arme pentru rebeliune, care numaidecât au început acţiunile, înseamnă că ştiau ce au de făcut şi au acţionat concomitent, la ordin.

„Cuiburile locale de comunişti, în unanimitate alcătuite din evrei, au ocupat în chip de simpli spectatori, centrele şi colţurile străzilor, gata de a da semnalul începerii devastărilor şi executării fruntaşilor români, care nu vor mai avea timpul să părăsească oraşul, în momentul intrării trupelor sovietice”.

Din ziua de 28 iunie, evreii, nu puţini la număr, erau înarmaţi şi agitau liste negre, ameninţând cu pedepsirea celor figurând acolo (Paul Goma, op. cit. p 135).

1024px-Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina_11

Refugiaţi români basarabeni.

„Listele întocmite de organizaţiile comuniste, locale, cuprinzând numele românilor basarabeni şi ai celor din regat, destinaţi arestării şi suprimării”…
„Bandele au început devastările pe str. Ion Inculeţ, unde îşi au gospodăriile majoritatea fruntaşilor basarabeni”… ( Alesandru Duţu şi Constantin Botoran, SITUAŢIA EVREILOR DIN ROMANIA, 1939-1941,Vol. I, partea întâi, Editura Ţara Noasră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003, p. 219). A se reţine „ şi a celor din regat, destinaţi arestării şi suprimării”. Prin regat se înţelege Regatul României, întreaga Românie.
Insurgenţii evrei aveau misiuni precise, prin acţiuni rapide:
-Avarierea Postului de radio Chişinău.
-Ocuparea Centralei telefonice din Chişinău.
-Preluarea puterii locale, prin atacarea şi ocuparea instituţiilor statului român, primării, poliţie.
– Au executat capii autorităţii româneşti, primari, comisari de poliţie şi alţi reprezentanţi.
– Au instalat primari evrei şi comisari ai poporului, desigur, tot evrei. Au arborat drapelul roşu, în locul tricolorului românesc, atât la oraşe, cât şi la sate. Au sfâşiat tricolorul românesc.
-Atacarea instituţiilor financiare şi a celor în care se găseau bani, pentru a jefui tezaurul României din această parte de ţară, ceea ce au reuşit, de regulă, prin asasinate.
-Atacarea magazinelor cu valori deosebite. Le-au jefuit, asasinând.
-Bararea străzilor, pentru a nu se refugia funcţionarii.
-Bararea străzilor, pentru a opri plecarea tuturor refugiaţilor.
De ce aceste barări? S-a anticipat corect, că în graba plecării, românii îşi vor lua asupra lor o parte din bani, din valută, bijuterii, lucrări de artă, etc. Dovadă că evreii, pe străzi, pe jos, în trăsuri, în automobile, camioane, la gară, prin ameninţări, lovituri, înjunghieri, sub ameninţarea puştilor şi pistoalelor, cu rapiditate, smulgeau bagajele şi poşetele din mâinile doamnelor.
-Atacarea camioanelor destinate evacuării, oprind astfel evacuarea funcţionarilor şi a familiilor militarilor. Liderii evreilor ştiau că sechestrarea familiilor militarilor însemna o mare lovitură dată unei armate şi s-a acţionat în consecinţă.
-Devastarea şi incendierea bisericilor. Au maltratat şi asasinat preoţi. O bandă de terorişti evrei a încercat să linşeze pe studenţii teologi, care au scăpat numai datorită intervenţiei unui detaşament de jandarmi, ce a făcut uz de arme. La Chişinău clopotele catedralei şi ceasul primăriei anunţau începerea zilei de lucru. De acum clopotele vor amuţi pe timp de zeci de ani, iar bisericile vor fi rase de pe suprafaţa pământului, sau transformate în grajduri pentru cai, în magazii, sau loc pentru dans şi petreceri. In istoria românilor, în momente de mare primejdie, când oamenii nu mai aveau timp să se refugieze în locuri mai retrase, se adunau la biserici. In Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, aşa ceva nu mai era posibil.
-Ocuparea gărilor şi asasinarea şefilor de gară. Au dezorganizat retragerea trenurilor cu materiale, muniţii, populaţie şi chiar a unităţilor militare.
-Oprirea trenurilor în gări. Au făcut uz de armă.
-Deraierea trenurilor.
-Incendierea trenurilor.
-Atacarea şi oprirea convoaielor de automobile şi trăsuri. Au distrus mijloacele de transport, sau le-au sechestrat, jefuind şi asasinând.
-Atacarea convoaielor cu căruţe cu bagaje. Au deshămat caii, au jefuit.
-Atacarea echipajelor Marinei fluviale.
-Bandele de terorişti acţionau şi în satele din drumurile spre interiorul României, vânând pe cei ce ajunseseră până aici.
Rezultatele devastărilor se depuneau în locurile cunoscute din vreme, odată cu împărţirea listelor pentru asasinate. Dar bande de evrei practicau împărţirea celor jefuite, între membri acestor bande.
Sărmanii români civili, nu erau apăraţi nici de Armata Română, nici de forţele de ordine. Totuşi, unele unităţi al jandarmeriei, în prima zi, mai funcţionau.
„Au fost cazuri, după cum relatează refugiaţii, când executările au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc, stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei” ( idem, p. 206 ).
Au fost numeroase cazuri de militari români, atacați de grupuri pro-sovietice în zilele evacuarii, care după trecerea Prutului s-au dedat la acțiuni violente împotriva unor evrei nevinovați. Insurgenţii evrei ştiau că armata română n-are voie să tragă. Ieşeau în întâmpinarea Armatei Roşii, cu drapelul roşu, flori şi ovaţii, de la caz la caz, fie populaţia evreiască, în frunte cu noul primar, evreu, fie vreun detaşament de terorişti evrei. Terorism în toată legea. De fapt tot ce s-a întâmplat în aceste zile este terorism la nivel de comunitate etnică, preludiul terorismului de stat pe care bolşevicii evrei l-au instaurat în România, după modelul bolşevic pus în practică în URSS.
„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii din ei, furând tezaurul instituţiilor statului etc”… ( Alesandru Duţu, Constantin Botoran, op. cit. p. 157; Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 91).
Este adevărat că elanul comunist a cuprins aproape toată comunitatea evreiască ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 113).

1024px-Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina_03

Tren cu refugiaţi basarabeni.

Aceste incidente au exacerbat sentimentul antisemit din România şi ele explică, într-o anumită măsură, represaliile la care au fost supuşi evreii, după un an, atunci când armata română şi cea germană au eliberat Basarabia şi Bucovina de Nord.
Pe 3 iulie la ora 12.00 „autoritățile sovietice” de ocupație au închis punctele de trecere la frontieră, astfel în România au reușit să treacă doar o parte din cei care au dorit să se refugieze[19]. În aceeași zi la ora 13.00 toată populația României a păstrat un minut de reculegere. Circulația a fost complet suspendată în întreaga țară la aceeași oră pentru un minut.
În perioada 1940-1941, s-a declanșat o campanie de persecuții împotriva localnicilor – arestări arbitrare, torturi, execuții și deportări în gulagurile Siberiei. Au rezultat, conform unor estimări, aproximativ 57.000 de morți și peste 100.000 de deportați. Economia celor două regiuni a fost paralizată de expropierea intreprinderilor particulare și de sistemul cotelor și rechizițiilor din agricultură. A fost stabilită o rată de schimb de 40 lei pentru o rublă, ceea ce a făcut ca soldații și oficialii sovietici deplasați în zonă să cumpere produsele aflate în magazine la prețuri extrem de mici. Cum magazinele nu au fost reaprovizionate, a rezultat o criză dezastruoasă pentru sectorul comercial al economiei zonale.
În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina. Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa)[2], dar teritoriile au fost în cele din urmă recuperate de sovietici în 1944.
Inamici potențiali ai puterii sovietice au fost considerați și germanii din Basarabia, urmași ai coloniștilor din secolul al XIX-lea. Astfel, în lunile iulie-noiembrie 1940 au fost repatriați în Germania cca. 124 000 de germani basarabeni, conform unor acorduri bilaterale sovieto-germane. Etnicii germani nu obțineau nici un fel de compensație din partea Moscovei pentru proprietățile abandonate, averea lor imobilă și utilajul agricol trecând la colhozurile întemeiate în grabă în fostele colonii germane. Cele mai importante arestări ale populației locale vor avea loc în ajunul atacului german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941. La 31 mai 1941, împuternicitul Moscovei pentru arestarea sau strămutarea elementelor indezirabile, S.A. Goglidze, trimite un raport lui Stalin. Potrivit acestuia, urmau să fie anihilate cele mai periculoase elemente, cum ar fi foști membri ai Gărzii de Fier, caracterizată ca „cea mai clandestină organizație, cu experiență de ani de zile în activități ilegale”, având „cadre teroriste, organizate în trupe speciale”. Alte persoane susceptibile de deportare erau foști membri ai Partidului Național Creștin, ai Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal care ar fi încercat să organizeze activități ilegale. Alte persoane vizate proveneau din rândurile marilor latifundiari, comercianților, jandarmilor, albgardiștilor ruși etc. Operațiunea majoră de arestare și deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32 423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate, iar 26 173 – deportate. În raportul din 14 iunie 1941 despre rezultatele operațiunii, înaintat lui Stalin, Beria și Molotov, se constată că numărul celor arestați și deportați a scăzut de la cifra inițială de 32 423 persoane la 31 419. Cum se explică această diferență și ce relevanță are această micșorare a listei inițiale? Avem date în acest sens numai în legătură cu Basarabia – 1 183 reușesc să evite tragedia care îi aștepta. Dintre aceștia, trei persoane au reușit să se ascundă, 133 n-au fost arestate din motive de boală, 318 și-au schimbat în ajun domiciliul, iar 829 au scăpat, retrăgându-li-se învinuirile ad hoc, „din cauza insuficienței materialelor compromițătoare”. Astfel, din RSSM au fost arestați și deportați în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 – 18 392 persoane, iar din celelalte teritorii românești anexate la 28 iunie 1940 – 11 844 persoane. După estimările guvernului antonescian, 97 la sută dintre cei arestați și deportați în 12-13 iunie 1941 erau români, o estimare care nu rămâne decât un truc propagandistic în plin război împotriva bolșevismului. În total, în primul an de ocupație sovietică au avut de suferit – prin arestare sau deportare – nu mai puțin de 86 604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Această cifră se apropie de cea calculată de istorici ruși după documente de arhivă de la Moscova, adică în jur de 90 000 de persoane reprimate, arestate sau deportate în primul an de ocupație sovietică. Arestările au continuat chiar după 22 iunie 1941. În toiul operațiilor militare, a fost arestat și condamnat la 15 ani deportare Nicolae Costenco, fost redactor șef al revistei interbelice „Viața Basarabiei”. Altor intelectuali, precum Mihail Curicheru, li s-a incriminat conducerea unor organizații antisovietice, drept care au fost deportați ad hoc. Dacă deocamdată nu poate fi stabilită componența etnică a celor deportați, din punct de vedere social aceștia erau catalogați drept cele mai „antisovietice și contrarevoluționare” elemente. O operațiune similară de „extracție a elementelor antisovietice și contrarevoluționare” a avut loc aproape simultan în alte teritorii anexate de URSS conform Pactului Ribbentrop-Molotov.

Surse: Wikipedia, Mișcarea.net.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Florin Dobrescu

By Florin Dobrescu

Vicepreşedinte la Asociația "Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei", SECRETAR la Fundația "Ion Gavrila Ogoranu"

Lasă un răspuns