mar. sept. 29th, 2020

În primul deceniu interbelic, un comitet de inițiativă – condus de magistrul Ștefan Bobancu – a luat decizia înălțării unui bust ilustrului erou Tiberiu Popescu, unul dintre „mirii Transilvaniei” care au activat fără dorință de recompensare pentru proslăvirea județului Gorj. „Ținem să se ridice acest bust (…) fostul profesor şi director al Gimnaziului Tudor Vladimirescu, pentru că el a murit pentru România Mare, lovit de moarte, ciuruit de schijele obuzurilor dușmane în septembrie 1916 pe Muntele Buliga, după ce timp de trei săptămâni, prin fapte eroice personale își însuflețise compania de oșteni, pe care o conduse în calitate de sublocotenent, purtând-o la fapte eroice în lupte cumplit de grele contra armatelor austro-ungare şi germane, cu un avânt sublim, așa cum numai sergenții companiei lui şi care au supraviețuit războiului, îl pot istorisi”.

„Mai ținem să i se ridice bustul fiindcă Tiberiu Popescu a fost cetățeanul integru şi luptătorul neobosit în promovarea culturei naționale, înființând chiar pe cheltuiala sa o bibliotecă publică, devastată în timpul războiului şi fiindcă s-a dovedit întodeauna un apărător energic şi călduros al drepturilor încălcate, ale concetățenilor lui”.

La început membrii acestui comitet au dorit să ridice o placă comemorativă care să imortalizeze pe toți „(…) foștii profesori şi elevi ai Gimnaziului din Târgu Jiu, morți în Războiul cel Mare din 1916-1918, luptând pentru unitatea politică a neamului românesc”. De asemenea, s-a mai dorit ridicarea unei biblioteci publice (urma să fie denumită „Tiberiu Popescu”), dar şi realizarea unor busturi foștilor profesori, temerarii-eroi Tiberiu Popescu şi Stelian Sterescu.

În ziua de 6 Iunie 1925, membrii comitetului s-au reunit și au constatat că fondurile strânse (13.073 lei) sunt insuficiente pentru țelul propus inițial. Ca urmare, au decis să însărcineze Comitetul școlar al liceului „(…) să binevoiască a lua asupra domniilor lor sarcina ridicărei bustului lui Tiberiu Popescu în localul Liceului „Tudor Vladimirescu” unde merită să stea spre cinstea noastră şi a generațiilor viitoare, căci figura lui va fi veșnic aducătoare aminte de viaţa şi faptele sale, viaţă şi fapte care vor inspira şi vor stârni energii neînfrânte în slujba idealurilor naționale”.

P.S. – scormonind prin arhivele gorjene am dat de două documente, datate noiembrie-decembrie 1935. Sunt de fapt două scrisori trimise ca răspuns de sculptorul V. Dimitriu-Leorda către președintele „Comitetului pentru ridicarea unui bust eroului Tiberiu Popescu”. Artistul bucureștean își lua angajamentul că va realiza în bronz, bustul eroului nostru, desigur contra cost. Vizitatorii de azi, pot regăsi această operă de artă în cochetul muzeu existent astăzi în măreața clădire a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, trebuie doar să-și dorească!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns