mar. oct. 27th, 2020

Plenul Senatului se reunește, astăzi, pentru a dezbate și vota legea privind izolarea și carantina. Guvernul a anunțat că premierul Ludovic Orban va participa la ședință. Controversata lege, contestată în stradă în ultimele zile de zeci de persoane și miercuri seară, a fost modificată de senatorii juriști, după ce proiectul legislativ a fost dezbătut mai multe zile în Comisia Juridică. Senatorii juriști s-au reunit joi dimineață pentru a emite raportul, transmite Active News.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanțe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, informează Agerpres.

În proiectul legii, în partea care se referă la revizuirea sau încetarea măsurii de izolare sau carantinare, se prevede că „persoana în cauză va fi monitorizată de către medic zilnic sau ori de câte ori situația o impune”, a arătat vicepreședinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, care a condus ședința.

„Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Hotărârea primei instanțe este executorie și poate fi atacată cu apel, în termen de două zile de la comunicare. Apelul se soluționează în trei zile de la sesizare”, a subliniat aceasta.

Potrivit proiectului, „dacă instanța judecătorească de fond dispune încetarea măsurii, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spațiul sau unitatea în care a fost carantinată sau, după caz, izolată”. Legea abordează și libertățile individuale, în contextul pandemiei. Integral aici.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns