vin. sept. 25th, 2020
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza

La 24 iulie 1864 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni și moldoveni, punând bazele instituției moderne de pază a frontierelor țării. Ziua Poliţiei de Frontieră Române – marchează constituirea, în 1864, a primului corp unificat al grănicerilor din România.

Joi, 23 iulie a.c., la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au avut loc festivităţi prilejuite de sărbătorirea a 156 ani de existenţă instituţională.

156 ani de existenţă instituţională sărbătoriți de către Poliţia de Frontieră Română

„Semnarea la 24 iulie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Decretului 892 a devenit un moment istoric important pentru Poliția de Frontieră, fiind data de recunoaștere a identității instituționale și temelia organizării moderne de astăzi. (…)

Ziua Poliţiei de Frontieră Române (24 iulie) reprezintă de fiecare dată un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfășurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuţiilor specifice la granița României.

Poliţia de Frontieră Română sărbătoreşte 156 de ani de existenţă instituţională, Foto: politiadefrontiera.ro

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.”, a scris politiadefrontiera.ro



Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Fandel Mihai

By Fandel Mihai

Jurnalist, Iași

Lasă un răspuns