vin. sept. 25th, 2020

La cumpăna dintre lunile octombrie-noiembrie 1916, județul Gorj s-a confruntat cu invazia armatelor Puterilor Centrale. Cum nu se așteptau, atât autoritățile locale cât și populația au fost surprinse pe picior greșit. A urmat calea refugiului, inițial pe direcția Craiova-Slatina-București, apoi spre Moldova.

Invazia inamică, urmată de instaurarea ocupației germano-austro-ungare, a avut efecte nefaste atât pentru creatorii cât și pentru depozitarii de arhive. Impactul a fost teribil, mai ales în intervalul de timp noiembrie-decembrie 1916. Mai multor entități școlare le-au fost devastate și arse „în întregime” arhiva. Apoi, la Tribunalul județean Gorj „(…) soldații germani ardeau dosarele arhivei, registrele într-o groapă ce pregătiseră în acest scop”. Camerele rezervate arhivei din Judecătoria Târgu Cărbunești au fost transformare de etapa austro-ungară în „(…) arest pentru prizonierii români”. La fel de sălbatic s-au comportat cotropitorii și cu arhiva Prefecturii județului Gorj, a administrațiilor de plăși, a Primăriei orașului Târgu Jiu sau a primăriilor comunale, a posturilor de jandarmi, bisericilor parohiale, Muzeului Gorjului etc. Documentele istorice ne arată că inclusiv la retragerea lor, deci după capitularea din 11 Noiembrie 1918, armata și administrația de ocupație „(…) au încărcat două căruțe de dosare – de la Judecătoria Novaci – pe care le-au dus pe un munte unde le-au dat foc” (!).

Oare ce i-a determinat pe ocupanți să pună în aplicare acest furibund „arhivocaust”? Am încercat să răspundem la această întrebare într-un studiu publicat recent de noi. Credem că a fost vorba de o demonstrație de forță. Au dorit să ne umilească deoarece considerau că poporul român și mai ales regele Ferdinand i-au trădat atunci când au trecut de partea Antantei. Nu excludem nici ipoteza disconfortului creat de unele victorii obținute de Armata Română în lunile septembrie-octombrie 1916, inclusiv „glorioasa” de la Podul Jiului (14 Octombrie 1916). Din nefericire s-au răzbunat pe arhive. Practic, s-a urmărit ștergerea trecutului nostru, implicit afectarea viitorului, prin distrugerea arhivelor.

Puteau autoritățile locale să facă mai mult în privința protejării arhivelor la momentul 1916-1918? Le putem acuza de nepăsare ori de incompetență? Părerile sunt împărțite. Tot timpul se poate și mai bine, la fel cum tot timpul se putea și mai rău. Pornind de la această dihotomie nu trebuie să uităm că arhivele – de pe întreg teritoriul României, nu doar din arealul județul Gorj – merită toată recunoștința noastră. Ele sunt martorele tăcute ale tuturor evenimentelor de la 1831 (chiar și de mai înainte) până în prezent, dar și depozitarele bogatului tezaur arhivistic pe care îl dețin.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns