mar. dec. 1st, 2020
  • Gen Marcel Olteanu: Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul de la Budapesta

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redau aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzărul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mardarescu (foto 2 sus, pe terasa hotelului Ghellert din Budapesta), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010. (Cristian Negrea)

…Și-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919.

Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub pază unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.
Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, rosu-verde-alb.
Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”
“Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpă României răzbunata…”
Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciula în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atirne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…
….
“Cine oare să fi făcut aceasta tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atât amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…
“Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atâta măiestrie şi atât de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfântului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebând parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea.
Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.
Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.
“Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.
“Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordându-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don’ sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don’ sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită că să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric.
Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinenta, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvârşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali.
Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă…
De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat!
Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet:
“Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”
Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie:
“Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran că acesta s-a desprins o asemenea pozna, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”
În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului.
Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da.
L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui.
L-am lăudat şi mi-am plimbat mana mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale.
Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atât mai mult punea stăpânire pe firea mea.
Era mic de statură, fata îi era smeadă şi foarte pârlita de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi.
Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţă unor odăjdii de samurai japonez fanatic.
O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…
L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu nai-vitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schija, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nas-
ture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…”
Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Şiret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”
– Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, capraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie:
“E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitara că mai e şi o Viena!…”
Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi dă seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor
El, Bivolaru, sinteza neamului sau, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faimă şi duhul românesc cât mai departe, şi peste Romania-Mare, România spirituală, România fără hotare”.

General Marcel Olteanu
“Huzarul Negru”, 1926

Bibliografie: Gheorghe Mardarescu, Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei – și alte marturii, Editura Marist, 2010

Sursa: Roncea.Ro, apud Ziaristi Online

1 Armata Romana la Budapesta 1919 - Comandant Divizia 7 Gen Const Dumitrescu - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale

România a fost prima ţară din lume care a înţeles pericolul bolşevic şi s-a luptat cu armele împotriva lui, înfrângându-l. Glorie Armatei Române!

19 Gen Gheorghe Mardarescu la Hotel Ghellert din Budapesta Armata Romana in Ungaria 1919 - Foto Ziaristi Online
20 Armata Romana la Budapesta 1919 Seful Serviciului de Informatii Rautu cu Pastia Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
2 Batalionul 3 Reg 15 Infanterie la Rakospalota Armata Romana la Budapesta 1919 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
3 Batalionul 3 Reg 15 Infanterie la Rakospalota Armata Romana la Budapesta 1919 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale 2
4 Reg 16 Infanterie in Cazarma Honvezilor - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
5 Reg 4 Artilerie Tunuri la Rakos - Armata Romana la Budapesta 1919 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
6 Reg 4 Artilerie la Rakos - Armata Romana la Budapesta 1919 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
7 Ofiterii Div 1-8 Obuziere - Armata Romana la Budapesta 1919 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
8 Ofiterii Reg 27 Infanterie la Parlamentul Ungariei - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
9 Parlamentul Ungariei 1919 - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
10 La Parlamentul Ungariei 1919 - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
11 Reg 27 Infanterie la Parlamentul Ungariei 1919 - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
12 Armata Romana la Budapesata - Gen Dumitrescu - Hranind copii unguri saraci in Peczel - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
13 Reg 15 Infanterie - Armata Romana la Budapesta hranind copii saraci - Rakospalota 2 - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
14 Reg 15 Infanterie - Armata Romana la Budapesta hranind copii saraci - Ministru Diamandy - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
15 Reg 15 Infanterie - Armata Romana la Budapesta hranind copii saraci - Rakospalota - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
16 Armata Romana la Budapesta 1919 - Bucatarie de Campanie - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
17 Armata Romana la Budapesta 1919 - Dupa defilare pe calea Andrassy - Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale
18 Reg 27 Infanterie la Hotel Britania 1919 - Armata Romana la Budapesta Foto Roncea Ro - Ziaristi Online - Arhivele Nationale

Surse: Arhivele Nationale și Ziaristi Online


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Florin Dobrescu

By Florin Dobrescu

Vicepreşedinte la Asociația "Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei", SECRETAR la Fundația "Ion Gavrila Ogoranu"

Lasă un răspuns