sâm. nov. 28th, 2020

Dacă-ntr-o zi n-am să-ți mai scriu
Sau nu-ți răspund la telefon,
Să știi că locul mi-e pustiu
Și unde sunt acum, n-am ton.

Să spui tu, celor care așteaptă
Poemul meu în zori de zi,
Că am plecat în lumea dreaptă,
Sa scriu acolo poezii.

Iubita mea, să nu mă plângi
Când vrei să-mi dai de pomenire,
Vreau să zâmbești și să nu uiți,
Eu-s condamnat la nemurire.

Aș mai avea o rugăminte,
Să-mi pui o carte pe mormânt,
Cine-o veni și-o vrea a plânge,
Să-și lase lacrima-n cuvânt.

Și când s-o umple de cuvinte,
Cu alta tu s-o-nlocuiești,
Cine-o citi, să ia aminte,
Aici se-odihnă un poet.

Iubita mea, mai las citire
Pentru voi, ultime cuvinte,
Vă rog, mă știți, nu-mi stă în fire
Nu mă-ngropați în haine scumpe.

Puneți deasupra mea o carte,
Să-mi fie ea, singurul țol,
Cine știe, poate-ntr-o noapte,
Oi vrea din morți ca să mă scol.

O poezie să mai cânt,
Așa cum o făceam odată,
Poate m-ascultă-un suflet blând,
Un îngeraș, ca altădată .

Sau, poate, cine să mai știe,
O să renasc în păsări, mii,
Am să mă-ntorc din veșnicie,
Măcar o clipă să-mi mai fii.

Mă știi, n-am stare într-un loc, Nimic nu poate a mă reține, Mă cată-n fiecare strop,
Cerul va plânge pentru mine.

Mă vei gasi în tot ce mișca,
În litere, în gânduri, șoapte,
Te rog iubito, nu fi tristă,
Și plecat fiind, voi fi aproape.

Mihail Coandă


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns