mar. dec. 1st, 2020
La 9 august 1601 era asasinat Mihai Viteazul

După victoria de la Guruslău de pe 3 august 1601, Mihai Viteazul a reușit să îl îndepărteze pe Sigismund Báthory de la conducerea Transilvaniei, iar la câteva zile l-a îndepărtat și pe Simion Movilă de pe tronul Țării Românești.Pentru neamul românesc se întrezărea iarăși perspectiva unei Uniri a țărilor românești, ceea ce nu era deloc pe placul împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea, care avea cu totul alte planuri pentru aceste teritorii românești, astfel că decide în taină asasinarea voievodului român.

La o distanță de aproximativ 3 km de Turda, la data de 9 / 19 august 1601, Mihai Viteazul este ucis de un detașament de mercenari în frunte cu ofițerul valon Iacob (Jacques) de Beauri, trimis de generalul Giorgio Basta.Trupul lui Mihai a fost aruncat apoi în câmpia Cristișului, pentru ca ostașii săi să vadă că a pierit căpitanul lor. Pe mormântul lui Mihai Viteazul din Turda s-a construit un obelisc, închinat lui Mihai.

 „Între Basta și Mihai s-a rădicat o gelozie care a ajuns la dușmănie. Basta, după ce a pârât pe Mihai că avea înțelegeri secrete cu turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci trimițând să-l poftească la consiliu și Mihai nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său, și să-l prinză viu sau să-l omoare. Mihai Vodă văzându-se astfel surprins a scos sabia și a rănit pe unul din sbirii lui Basta, dar un altul străpungându-l cu sulița în pântece, l-a trântit la pământ și i-a tăiat capul. Această ucidere infamă a lui Mihai Vodă nu fu aprobată de nimene la curtea împăratului Rodolf” (N. Iorga)

La trezi zile de la acest asasinat odios, câțiva sârbi au primit comanda de a înmormânta pe furiș în apropierea locului execuției corpul marelui voievod român.

„După aceea, scrie acesta, corpul aceluia, ca să nu fie sfârtecat de câini, câţiva sârbi l-au înmormântat din ordinul lui Basta pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie dus la Alba Iulia” ( Wolfgang Bethlen, „Cronica  Transilvaniei”)

Capul voievodului, recuperat de către unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, a fost dus mai întâi la Târgoviște și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Fandel Mihai

By Fandel Mihai

Jurnalist, Iași

Lasă un răspuns