vin. oct. 23rd, 2020

S-a născut Vasile Pârvan, eseist român, istoric, arheolog, epigrafist, membru titular al Academiei Române din 1913.  

Activitatea sa publicistică își are debutul în anul 1900 la „Noua revistă română”. În anul 1902 începe să colaboreze cu „Convorbiri literare”, iar mai apoi cu „Voința națională”, „Tribuna poporului” și „Luceafărul”. Aderă ca „soldat al cauzei cele drepte” în 1906 ”Frăția Bunilor Români”, începând să scrie pentru „Semănătorul” și „Neamul românesc”. 

Nicolae Iorga spunea despre Pârvan următoarele:

„Nu se va găsi nimeni care să unească darurile cele adunate în cel care așa de repede părăsește o glorioasă carieră: cunoștinți arheologice și istorice de o imensă bogăție, o râvnă nesfârșită alături de cea mai sistematică muncă, grija de cel mai neînsemnat detaliu, alături de îndrăzneala celei mai înalte ipoteze. Toate făceau din el un arheolog privit ca egalul oricui în stăinătatea cea mai cultă”.

Pe lângă activitatea sa publicistică, acesta s-a dedicat și activității didactice și celei de cercetare. A fost profesor la Universitatea din București din 1909, unde i-a urmat la catedră lui Grigore Tocilescu. În 1910 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar trei ani mai târziu – membru titular. În 1919 a fost numit profesor de istorie antică și la Universitatea din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate; între altele a fost profesor agregat la Sorbona  și membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice (Geneva).

Concepția sa a fost că singurul obiect real al istoriei este cultura, viața spirituală, celelalte aspecte ale vieții fiind utile în măsura în care ajută la înțelegerea evoluției spiritului uman. Prin concepția sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane și în eseuri, a reușit să facă o sinteză a neohegelianismului și neokantianismului și s-a declarat adversar al șovinismului și al cosmopolitismului. În „Parentalia”, acesta scrie: „Bărbatul e, înainte de orice, fiul Femeii”.

            Câteva din lucrările sale repezentative sunt:

            „Relațiile lui Ștefan cel Mare cu Ungaria” (1905)

            „M. Aurelius Verus Caesar și L. Aurelius Commodus”  (1909)

            „Idei și forme istorice”  (1920)

            „Începuturile vieții romane la gurile Dunării” (1923)

            La rândul său, George Călinescu nota:

„Nu stilul, nu preocuparea lui Pârvan sunt de imitat, ele fiind elementele personale unice și nereproductibile; ci forma acțiunii sale, acea religie a construcției, acea înverșunare a gândului ce nu se dă bătut… Dar se poate că zâmbetul îndurerat al aceluia pe care parcă i-a tăiat firul unui gând nedesăvârșit va stârni în sufletul vreunui tânăr o furtună sublimă, o hotărâre eroică, o năzuință nobilă către monument, către expresia permanentă și reabilitarea geniului, care este o cupolă michelangiolescă, peste ziduri înalte și groase de trudă și meditație”.

Sursa wikipedia


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns