lun. oct. 26th, 2020

Dumitru Coiculescu-Mitașcu, de loc din Câmpofenii Gorjului, ca mulți alți consăteni cu spirit de aventură a luat drumul Americii după răscoala din 1907, traversând oceanul cu dorința declarată de a se pricopsi. Aici a lucrat o vreme ca tâmplar pe un șantier unde câștiga destul de binișor. Aflând că România a intrat în Marele Război nu a ezitat să revină acasă pentru „a pleca pe front ca să lupte pentru întregirea țării”. Întâmplarea a făcut ca în toamna anului 1916, la „(…) Novaci, Mitu a lui Mitașcu – așa cum era cunoscut în satul său natal – să fie luat prizonier”. A fost internat într-un lagăr improvizat ad-hoc de germani chiar în Grădina Publică de pe malul Jiului. Prizonierii de aici erau folosiți „la munci grele şi la fortificaţii de teren”. Fiind un fin cunoscător al tainelor tâmplăriei eroul nostru s-a decis să construiască o sfârlează cu ciocănele, la fel ca cea pe care o avea în via de acasă și cu care speria păsările care veneau să-i ciugulească toamna strugurii dați în pârgă. „La orice adiere de vânt sfârleaza se rotea şi lovea cu ciocănelele într-o scândurică de parcă era toaca de la biserică”. Năstrușnica invenție a atras zilnic atenția paznicului german care de uimire era auzit mereu zicând admirativ: „a tracu român, a tracu român”. După aceea a pregătit un trunchi de copac de înălțimea sa pe care l-a echipat cu mantaua și chipiul proprii și l-a poziționat „cu spatele spre paznicul neamț”. De la un complice român a primit niște haine civile trimise de soția sa, Anica și astfel a reușit să fugă din lagăr și să ajungă în satul natal, nu înainte de a fi traversat pădurile Rasovei. Mai multe săptămâni a stat ascuns „în pivnița lui de sub vii”, însă în cele din urmă a fost prins de nemți fiind trădat tocmai de primarului degenerat (colaborator al ocupanților) Gheorghe Petcu, taman de Anul Nou. A fost readus la Târgu Jiu, apoi împreună cu alți prizonieri considerați periculoși de ocupanți au fost trimiși într-un lagăr din Germania, situat pe insula Rűgen (cel mai probabil Stralsund!) de la Marea Baltică. Perioada petrecută aici a fost oribilă: munci extenuante, inaniție – erau hrăniți de cele mai multe ori doar cu „mămăligă făcută din făină de porumb amestecată cu rumeguș de lemn (…), iar în loc de cafea le era fiartă ghindă”. La toate acestea se adăugau, cu nemiluita, frigul, bolile și bătaia combinată cu tortura și umilințele zilnice. Temerarul nostru erou nu s-a lăsat descurajat și a reușit să evadeze și de această dată, dar fără a beneficia de ajutorul celebrei sale sfârleze cu ciocănele. Împreună cu alți patru camarazi de suferință au părăsit insula înot, iar pe urmă „(…) vreme de un an au străbătut Germania, Slovacia, Austria și Ungaria”. Desigur au fost foarte prudenți. Călătoreau prin păduri și mai mult noaptea. Evitau satele și orașele. Lipsurile îndurate sunt de nedescris. Ajungând la Tisa au reușit să o treacă înot, după care au intrat în țară prilej cu care au aflat că războiul se încheiase, iar România devenise dodoloață. Cum spiritul de aventură nu l-a părăsit niciodată pe câmpofeneanul nostru acesta a revenit în America acolo unde a rămas până în anul 1925, atunci când s-a reîntors definitiv în România. Cu banii puși deoparte și-a cumpărat pământ „în lunca de la Cornești” (Gorj) și a ridicat „o casă înaltă cu etaj și pridvor”. Sursele noastre istorice ne mai destăinuie că „restul de bani i-a cheltuit în petreceri și distracții”, dar și că s-a stins din viață la numai 52 de ani datorită unei duble pneumonii.

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns