sâm. oct. 31st, 2020
Autor: Liliana Ghiță Boian

Uneori, îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi, și mai ales îngerul creator din arealul nostru lirico- epic, ne trimite aripile sale  uriașe cu deschidere largă spre Dumnezeire inspirația divină pentru a așterne pe răbojul contemporaneității trecutul poporului nostru înveșmântat în straiele străbune ale geto-dacilor…

Uneori, Dumnezeu ne găsește într-un mod absolut miraculos dintr-o pleiadă de oameni care trăiesc la polii opuși ai umanității –geografic vorbind- și ne transmite prin mesaje de dincolo de relitatea cotidiană informații despre noi, strămoșii poporului dac…

Căci, cum altfel se poate explica ca eu, locuitoarea orașului Drăgănești- Olt unde există singurul sat neolitic reconstituit din Europa- sat care dovedește existența dacilor în acest teritoriu la sud de Carpați, să fiu desemnată de către poeta Mariana Moga organizatoarea Taberei Culturale „De Amicitiae” să fac o recenzie pentru cartea domnului Sergiu Botezatu despre epopeea strămoșilor neamului românesc intitulată DACIADA-GETICA-DAVA?

Această tematică, această preocupare de a pune în evidență trecutul istoric daco-getic al poporului român îmbracă  abordări diferite:

Reconstituirea primului sat dac din  neolitic din Europa

Iniţiatorul proiectului și realizatorul reconstituirii satului neolitic este profesorul Traian Zorzoliu, colegul meu de breaslă culturală între anii 2001-2015,  directorul Muzeului Câmpiei Boianului. Acesta   a amenajat șase  colibe folosind chirpici din trestie împletită şi pari bătuţi în pământ, exteriorul colibelor fiind împodobit după specificul acelei perioade. Casele sunt destinate diverselor categorii sociale: pescari, agricultori, olari, vânători.

Aşezarea a fost amenajată pe un teren împrejmuit cu un şanţ de apărare şi gard din nuiele împletite, precum în mileniul V î.Hr., iar intrarea se face pe o punte din lemn. În fiecare bordei există spaţii distincte: pentru locuit, pentru prepararea hranei şi pentru depozitarea uneltelor.

În interior se găsesc obiecte neolitice sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice: mese, altare de cult, unelte pentru gospodărie şi pentru practicarea diferitelor ocupaţii. A fost reconstituită şi o locuinţă lacustră, folosită în vechime pentru depozitarea proviziilor, deoarece aşezările erau ridicate pe văi ce obişnuiau să se inunde frecvent.

În „arheo-parcul“ de la Drăgăneşti-Olt, profesorul Zorzoliu a reconstituit satul după tipul aşezărilor neolitice specifice culturii Gumelniţa, ale căror urme au fost descoperite aici. Acest sat neolitic reprezintă, în fapt, o uliţă din satul original. Astfel apăreau în perioada neolitică aşezările: cu un grup mic de locuinţe, trei-cinci bordeie, amenajate în zone inundabile, pe nişte mici insule, care se transformau în sate.

Colibele erau dese, uliţele sau calea principală nu erau mai mari de doi metri, uneori colibele fiind chiar lipite una de cealaltă. Construcţiile erau joase pentru că înălţimea oamenilor din acele vremuri nu depăşea 1,50 – 1,60 metri. Casele nu aveau tavane, dar erau bine căptuşite la interior cu diverse materiale. Fiecare colibă avea vatră, cuptor, laviţă, iar patul era construit din pământ ridicat, peste care aşezau piei sau rogojini.

În cadrul arheoparcului este reliefat modul de viaţă al unei populaţii care a trăit acum cinci mii de ani î.Hr., populaţie care avea obiceiul să se aşeze în zonele inundabile, pe nişte mici insule, care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de măguri sau teluri. La început, comunităţile respective erau mici, pe teluri, găsindu-se numai trei-cinci colibe.

Tot aici a fost amenajat un mormânt specific acestei culturi, iar scheletul, provenind tot din acea perioadă, are picioarele şi braţele aduse la piept în poziţia fătului, potrivit tradiţiilor de atunci.

Toate acestea pot fi văzute în muzeul din Drăgăneşti-Olt. Satul neolitic a fost inaugurat pe 18 septembrie 2010. Oraşul a devenit, astfel, singurul din judeţ inclus într-un program internaţional de arheologie.

„Este fascinant pentru oricare om din ţara asta, iubitor de istorie sau nu, să poată păşi într-un sat de acum 4.500 de ani. Este singurul sat din ţară de acest fel şi singurul din Europa. La inaugurarea lui au venit 96 de arheologi din 24 de ţări din Europa care au avizat că este cea mai reuşită – să zicem aşa – reconstituire. (…) N-am avut spaţii mari, că puteam să fac mai multe. Şi este frumos, poţi intra să vezi o altă lume, un alt mod de organizare a spaţiilor interioare, un alt mod de viaţă”, declara profesorul Traian Zorzoliu, director al Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, despre arheoparcul pe care l-a realizat.

Reconstituirea Cetății dacice de la Sprîncenata

Începând cu anul 2012 prof. Traian Zorzoliu a inițiat – prin realizarea unei machete la scara 1/100 – reconstituirea în orașul Drăgănești-Olt a unei cetății dacice ale cărei vestigii s-au găsit într-o localitate învecinată, Sprîncenata, cetate specifică zonei noastre de relief (șes), adică ridicată pe o movilă de pământ întărită cu palisade și cu vaduri de apărare.  Această cetate a avut caracter militar, fiind un important punct strategic de supraveghere, o cetate  de observație. Cetatea nu a fost lipsită de importanță pentru daci, dar nu a prezentat un interes major pentru cuceritorii romani, care s-au îndreptat spre zona montană unde bogățiile țării- aurul în speță- zonă care canaliza toată atenția cuceritorilor romani. În anul 2013 s-au luat aprobările de la instituțiileadministrative, iar în anul 2014 au început lucrările de terasare, de construire a fundațiilor și de realizare a primelor locuințe în procent de 80%. Din păcate, în ianuarie 2015 prof. Traian Zorzoliu a trecut în altă dimensiune răpus de o boală necruțătoare, lucrările au continuat și în anul 2016, dar  din anul 2017 proiectul a fost abandonat și trecut în conservare din motive care nu fac obiectul analizei  prezente.

Alipirea extensiei Boian la numele meu

La începutul „carierei” mele culturale, în cadrul Cenaclului literar Orizont al Casei de Cultură din Focșani al cărei director era reputatul teleormănean prof. Nicolae Burnaz, am decis extinderea numelui cu denumirea câmpiei natale, Boian. Am făcut acest lucru deoarece mă simțeam legată prin simțire și trăire de câmpia din sudul țării, de cultura ceramicii Boian, parte componentă a culturii Gumelnița și în memoria  satului cu același nume dispărut probabil în secolul XVI, fiind devastat  de năvălitorii turci.

Am descoperit ulterior că în regiunea Cernăuți, vechi teritoriu românesc  există un sat reședință de comună cu numele Boian. Localitatea Boian a făcut parte încă de la înfiinţare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei, iar în  provincia canadiană Alberta trăiesc urmaşi ai românilor emigraţi la 1900 din satul bucovinean Boian. Strămoşii lor au întemeiat acolo un sat care să poarte numele leagănului de acasă – Boian. Boianul canadian este o oază de românitate pe care comunitatea bucovineană, aflată la a treia generaţie pe pământ canadian, o păstrează cu sfinţenie.

Nu este și aceasta o dovadă a transmiterii filonului strămoșesc în actualitate  a celor care știu, pot și vor să nu-și uite trecutul, istoria, neamul?

Aceasta este latura istorică și lirică a existenței mele în zona culturală a Câmpiei Boianului, existență care se împletește cu proiectele și realizările prof. Traian Zorzoliu și se întâlnește conjunctural cu elaborarea unei modeste recenzii a cărții cu caracter istoric a domnului Sergiu Botezatu, epopeea DACIADA-GETICA-DAVA.

*           *

*

REALIZAREA EPOPEEI   DACIADA-GETICA-DAVA                                       

Scrierea unei epopei în zilele noastre pare a fi un lucru desuet și poate chiar inadecvat… „Pare” și „poate” deoarece a te angaja la transpunerea în versuri a istoriei unui popor care acum nu-și mai regăsește ritmul existențial propriu și nu mai acordă credibilitate sau/și încredere trecutului istoric, lăsându-se târât în paradigme metafizice  fără o coerență minimă, făra a continua lanțul trofic al strămoșilor noștri ca și verigă indubitabilă  a popoarelor europene și nu numai atât  este desigur, un act temerar fără precedent.

A scrie o epopee presupune cunoașterea izvoarelor istorice a tot ceea ce  s-a scris în documentele antice din veacul vecilor cu trimitere  directă la traco-geto-daci, cât și la sursele care precizează în mod  indirect, tangențial sau în contextul istoric, filozofic sau descriptiv pur și simplu originea poporului nostru, corespondentul teritorial, de limbă, obiceiuri,  și viețuire a strămoșilor noștri.

M-a surprins, fără îndoială,  bogăția și complexitatea listei de „Mărturii despre Geto-Daci” capitol distinct care ocupă spațiul cărții de la pagina 219 la 269  unde sunt trecute în revistă toate datele culese de autor din izvoarele istorice de la Sumerologul rus A. Kifisim și Pitagora (580 î.H – 495 î.H), până la Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Academiei de Ştiinţe a U. R. S. S., 1945.

Bibliografia care a stat la baza informării documentare a autorului și studiului aprofundat a datelor cu caracter istoric veridic și nu imaginativ așa cum am fi predispuși a cataloga realizarea acestei epooei care străbate de la nord la sud și de la est la vest tot spațiul teriorial, istoric, cultural și administrativ, eonomic, politic, militar și de observație al Europei antice este impresionantă. Sunt nu mai puțin de 141 documente studiate laborios din care autorul a selectat elementele constitutive ale versurilor sale cu respectarea strictă și absolută a adevărului istoric așa cum transpare el din textele elaborate de Academia Română sau/și de autorii volumelor menționate.

Așadar, Sergiu Botezatu, român basarabean, absolvent al Universităților din Moldova, Austria și SUA, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Republica Modova, autor al unor volume de poezie lirică, filozofică, patriotică și pentru copii, apreciat de personalități literare din cele două teritorii românești, decide, contrar unor tendințe postmoderniste și a unei libere exprimări specifice curentelor literare de după anul 2000, să abordeze scrierea unui poem epic de mari dimensiuni, în versuri, povestind faptele eroice ale poporului român  cu oamenii săi absolut deosebiți devenind de-a lungul timpului personaje istorice- eroi ai neamului: Deceneu, Burebista, Decebal sau zei, Zamolxis.

Într-o introspecție incipientă plasează desfășurarea eposului în Dacia preistorică:

La Maica Dacie ne tragem, la fel şi noi, copii fiind,

Tăcerile-ndrăznim să spargem, printre milenii colindând.

Aşa şi noi, din întuneric, la Mama Dacie venim

Printre milenii de colinde recea tăcere-o răscolim.

Istoria poporului dac curge de la originea sa  Pelasgă bine argumentată istoric și selecționată impresionant și punctual în  57 de poeme document, poeme care  dau dimensiunea însăși a poporului român greu încercat de evenimentele vremurilor. Este așa de multă și puternică încărcătură istorică și documentară a fiecărui vers și a fiecărei strofe întregind poemele cu nume ale unor popoare, istorici, localități, zeități, războinici, regi și regate cu trimiteri la subsol încât pot afirma fără teama de a greși că Sergiu Botezatu realizează o frescă veridică a acelei perioade istorice, completă și complexă atât prin abordarea sa realistă, având ca sursă de inspirație izvoarele și documentele istorice, cât și modalitatea expresivă lirico-poetică, ritmată în context cu desfășurarea acțiunilor.

Cu certitudine este cea mai impresionantă epopee scrisă de-a lungul timpului având în vedere fondul documentar, multitudinea de informații oferite, respectarea adevărului istoric și forma care definește o exprimare clară, fără echivoc sau care să dea naștere la comentarii inadecvate, dat fiind notele explicative de la subsolul paginilor.

Versurile alternează ca dimensiune în funcție de mesajul care se vrea transmis, iar prozodia evidențiază o structură bine definită a versurilor. Ritmul fiecărui poem evidențiază mișcarea sufletească și transpunerea melodiei interioare a poetului  prin succesiunea armonioasă a silabelor, încântându-ne spiritul cu transmiterea acestora prin cuvinte bine alese.

Faptul că folosește rima ca mod de versificare dă o și mai mare valoare realizării sale lirice, știindu-se că, de fapt, de multe ori căutarea unui cuvânt care face să coincidă (fonic) silabele de la sfârșitul a două sau mai multe versuri poate duce la „pierderea” sau denaturarea mesajului care dorește a fi transmis. Din acest motiv, autorul are merite lăudabile în contextul în care a reușit să găsească „cuvintele potrivite” pentru a motiva cititorii să continue lecturarea și înțelegerea în totalitatea sa epopeea Daciei noastre străbune.

Aș spune că finalul acestei producții epice de mare amploare este mobilizator sau poate, meditativ… având în vedere îndemnul poetului :

Români cu rădăcini măreţe, măreţe timpuri ce-aţi parcurs

Din străvechimi şi până astăzi, chiar dacă veşnicii s-au scurs,

Fiţi mândri toţi de visul sacru, ce veşnic prin strămoşi trăit

Şi prin legende vii ce-n inimi pulsează timpul răstignit

Dar, vreau să cred, să sper că nu există un final, pentru că iubirea adevărată nu are sfârșit… În afara unei legături constând dintr-un amestec eterogen de suflet și roșu nu am nicio afinitate materială sau familială cu Basarabia. În schimb am o mare afinitate sprituală și culturală. Sunt impresionată de faptul că între o comunitate de români și o altă comunitate tot de români care au aceeași limbă, același trecut istoric, aceeași origine spirituală, aceleași culori în drapelul național și aceleași valori culturale există o graniță reală și veridică. Tot așa cum reală și veridică este și simțirea noastră românească. Am câteva prietene și mai multe cunoștințe care sunt de dincolo de Prut… le percep ca fiind suferinde… bolnave… de dor, de inepuizabilul și intraductibilul dor… pe care doar noi românii de aici și de dincolo îl simțim cum este cu adevărat… Noi, cei din România considerăm că ceea ce avem merităm sau că ni se cuvine, românii din Basarabia istorică luptă încă să aibă ceea ce avem, sau credem că noi avem… o țară! România.

Acesta este și argumentul pentru care am dedicat Basarabiei 12 poeme în volumul „Vitraliile iubirii”, în capitolul „Basarabia, iubirea mea (poeme neterminate) pentru că dorul și iubirea pentru Basarabia și pentru oamenii care locuiesc acest pământ nu se va termina niciodată!

Redau aici ultima strofă din Poem neterminat 10:

Nu.

„nu ne prăbușim în semnul deznădejdii”1

orice cădere impulsionează urcușul

spre un zbor exploziv

nelimitat de nicio îngrădire

din dragoste

de moarte

pentru viață”

În ultimul timp am vizitat câteva cetăți, biserici vechi  și dave din țară. Am simțit un impuls patriotic pentru cunoașterea mai aprofundată a istoriei vechi a țării mele și a strămoșilor mei. Parcurgerea aceastei cărți  a venit ca un corolar, ca o încununare a pelerinajului meu istorico-ecumenic.

Epopeea lui Sergiu Botezatu este o realizare extraordinară. Am citit în adolescență de nenumărate ori poemul epic Eneida lui Virgiliu impresionată fiind de  călătoria lui Aeneas de la plecarea din Troia  până la sosirea în Latium, de informațiile cu caracter istoric și mitologic pe care mi le-a oferit și pot să afirm că, această carte a fost leagănul cu iz de antichitate  al tinereții mele. Ei bine, acum la maturitate, citind cartea lui Sergiu Botezatu, epopeea DACIADA -GETICA-DAVA am realizat care este  dimensiunea istorică, sacră, legendară și culturală a poporului meu.

Sunt impresionată. Mulțumesc autorului Sergiu Botezatu pentru trăirea deplină pe care m-a determinat să o simt acum, în toamna anului de grație 2020 prin citirea, înțelegerea și înălțarea spirituală a acestui testament al sufletului românesc!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Claudiu Dumitrache-Costești

By Claudiu Dumitrache-Costești

Mihai Claudiu Dumitrache-Costești (21), absolvent al cursurilor private de Jurnalism și Comunicare Media - acreditate de London School of Business and Communication, colaborator la 30 de publicații din Europa, Australia si SUA.

Lasă un răspuns