lun. ian. 18th, 2021

1
Rondelul toamnei

Toamna țese noi veșminte
Mii culori din curcubeul,
Care-ar vrea să iei aminte
Că ea duce-n an tot greul.

Își urzeşte țol pe munte,
Nedescris îmi pare cheiul,
Toamna țese noi veșminte,
Mii culori din curcubeul

Cerului cu lacrimi multe,
Cristaline ca smaraldul,
Revărsate, doar, s-linte
Verdele ce-mbracă bradul.

Toamna țese noi veșminte.

2
Sub streaşina timpului

aşez gândurile în palmele visurilor tale
ascultă-mi tăcerea tristă şi bolnavă
de atâta toamnă
atingerea va aprinde lumina din noi
plânsul ploii va destrăma amurgul
dorinţa aprinsă se va stinge
într-un nou poem
sub streaşina timpului
s-o scrie o nouă poveste
fără ierni cu viscole, fără îngheţuri
vom facem din cuvinte stele
cu raze pline de nesfârşit
desluşind curăţenia şi cuminţenia sufletelor
schimbam viaţa într-un echilibru
între cald şi frumos
mereu şi mereu
o primăvară
în sufletele noastre.

3
Toamna ultimei iubiri

Geana întunericului tremură a nelinişte
puținele flori rămase se confundă cu pietrele
în tihna nopții
printre lacrimi de sfinți se preling răcori
ce îmbrățișează pământul
acorduri arămii plutesc prin aer
completând feeria naturii
luminile stelelor par tușe de curcubeu
pe un petec de singurătate
tălpile timpului aleargă prin fiecare anotimp
păstrează adevăratele comori
tatuiază flashuri de gânduri
dându-le înțelesuri magice cu vibrații pastelate
ca într-un delir fantomatic
nostalgia nopții
se strecoară în umbra unui vis
anemica lumină absoarbe ecoul durerii
zorii işi dezgolesc chipul
sărutând o toamnă a ultimei iubiri.

4
Să nu ștergi primăvara

Întinse peste lume îmi par umbre răzlețe
Sau franjuri de-ntuneric, în reverențe triste,
Vibrează orizontul ca-n valsuri de noblețe,
Ciobește nor ce-aleargă mereu spre alte piste.

Când luna-mprejmuieşte-n divine stele coapte,
Noaptea se strecoară ‘n prăpstii fără margini,
Din cufărul iubirii culege atât cât poate,
Frumosul îl păstrează, în ultimele pagini.

Tu, nu lăsa în noapte ca vraja ei să piară,
Și, nici stele să plângă în Marea liniștită,
Păstrează-mă ‘ntre gene, chipul meu să-ți pară
Icoană a iubirii, de ceruri plăsmuită.

Să nu ștergi primăvara din şevaletul vieții,
Îmbată-te cu visul ce-ți colorează starea
Și soarbe mirul sorții din roua dimineții
Măsoară din privire oglinda nopții, zarea.

Pictează pe tot cerul doar pașii mei de… dans,
În scrinul plin de doruri ascunde ce-i al nostru,
Hamace de lumină ne vor purta-n…balans
Pe drumul biruinței, așa-i afla-vom rostu’.

5
Din dulce, în amar

Iată noaptea neagră străluce, ca aprinsă,
Cad ploile de zgură, pe simțirea stinsă,
Tace şi tăcerea ascunsă în răstimpuri,
Templul unor temeri rămase-n anotimpuri.
Sufletul îmi pare, iar, sfâșiat de gheare,
Un țipăt e durerea, țipăt ca de fiare,
Biciuit de răul ce zace în cuvinte,
Și care ciuntește mereu mersu-nainte.
Și, când se-nchid ferestre în suflet obosit,
Cu felinare stinse în inimi care mint,
Cad ploi din geana nopții, iarăși umezită,
Vor să spele răul în lumea rău croită.
Când viața ne brodează iluzii pe altar,
Preschimbă iar dorința din dulce în amar,
Susură șoptit și cerul, rece şi cernit,
Pare acum un tren, într-un prezent… oprit.
Dar un ocean de lacrimi se tulbură-n pustiu,
Și stelele-i deasupra s-aprind ca focul viu,
Pierdută e cărarea, plecat e-apusu-n van,
Cum se sufocă floarea-n scaieții unui lan.
Când viața ne brodează iluzii pe altar,
Preschimbă iarăși vise, din dulce în amar…

Nu este disponibilă nicio descriere.

Maria Călinescu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Iva Lacrimioara

By Iva Lacrimioara

Poet și membru al Uniunii Scriitorilor

Lasă un răspuns