După 80 de ani. Cine i-a ucis pe Iorga și Madgearu?

Unul din subiectele favorite ale mass-mediei din preajma zilei de 27 noiembrie este, în fiecare an, rememorarea unui eveniment dramatic petrecut la acea dată în anul 1940. Este vorba de asasinarea a doi mari savanți români: Virgil Madgearu și Nicolae Iorga. Nici anul acesta nu a făcut excepție, mai ales că zilele trecute s-au împlinit 80 de ani de la acea dublă crimă politică.

Cu toții am învățat la școală că Iorga și Madgearu au fost asasinați de o echipă de legionari, şi ne-au rămas în memorie filmele „istorice” realizate de Sergiu Nicolaescu la comanda partidului comunist. Și totuși, asupra tragicului eveniment planează tot mai multe controverse. Iar informațiile apărute după opt decenii aruncă în aer versiunea oficială asupra asasinatului.

După 1990, pe baza auspiciilor bizare ale comportamentului asasinilor, care deși legionarii erau la guvernare, au acționat fără avizul superiorilor și au încercat ulterior să fugă de autorități, a fost avansată supoziția că aceștia ar fi fost agenți sovietici infiltrați în Mișcarea legionară. Totuși, în vara lui 2017, jurnalistul Ionuț Țene făcea cunoscută versiunea lui Corneliu Coposu și a lui Iuliu Maniu, care considerau că la mijloc fusese mâna naziștilor. Tocmai văzuse lumina tiparului „Jurnalul interzis” al lui Corneliu Coposu. E vorba de însemnările marelui om politic țărănist, păstrate peste 50 de ani în podul unui coteţ pentru porci dintr-o gospodărie dobrogeană aparținând unui apropiat al Seniorului, poreclit Vagonel.

Unul din episoadele tragice evocate în jurnalul interzis este chiar asasinarea profesorului Virgil Madgearu, care îndeplinea funcția de secretar general al PNŢ, fiind ideologul doctrinei ţărănist.

Dar să rememorăm mai întâi filmul arestării și răpirii profesorului Madgearu.

Spirala morții, la Închisoarea Jilava

Ziua de 27 noiembrie 1940 era mohorâtă și apăsătoare. În dimineața acelei zile, Virgil Madgearu primise vizita liderilor țărăniști Ion Mihalache și Iuliu Maniu. Aceștia îi aduseseră vestea evenimentelor petrecute în acea noapte. Șaizeci și patru de foști demnitari ai regimului de dictatură carlistă fuseseră executați sumar de o echipă a Poliției Legionare, în celulele subterane ale Fortului 13 Jilava.

Între cei 64 se aflau foști miniștri, cadre ale ministerului de Interne, jandarmi și polițiști. Cu toții fuseseră arestați în septembrie 1940, fiind vinovați de masacrarea, în perioada 1938-1940, a peste 500 de lideri ai Mișcării Legionare, în frunte cu Corneliu Codreanu. Acum roata se întorsese și regimul legionaro-antonescian îi reținuse, deschizând anchete. Ei erau încarcerați la Jilava și păziți de echipe mixte, ale Armatei și Poliției Legionare. Dar la sfârșitul lui noiembrie 1940, neînțelegerile dintre generalul Antonescu și legionari atinseseră cote maxime și puțin a lipsit ca evenimentele violente din ianuarie 1941 să fie devansate cu două luni. Preventiv, Antonescu dispusese ieșirea pe străzi a tancurilor Armatei, iar comunitatea legionară cunoscuse un maximum de nervozitate.

În acest context a venit decizia lui Antonescu de eliminare a Poliției Legionare din garda mixtă de la Jilava. Tribunalul București decisese mutarea unora din ei la alte închisori. Legionarii reproșau deja tergiversarea anchetelor, iar noua decizie stârnea bănuiala că gruparea din jurul lui Antonescu intenționează să-i facă scăpați pe cei 64 de demnitari.

Ca o sinistră coincidență, în aceeași noapte, la câteva zeci de metri de celulele acestora, în Valea Piersicilor, sute de legionari săpau la groapa comună în care fuseseră aruncați, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 comandanți legionari, uciși fără judecată. De sub o uriașă placă de beton, sub lumina stranie a reflectoarelor, ieșeau la iveală trupurile celor 14, aruncate unele peste altele și distruse cu acid sulfuric.

Ulterior, legionarii aveau să motiveze împușcarea celor 64 prin sentimentele de revoltă care i-ar fi cuprins în fața macabrei priveliști. Acum se știe însă că execuțiile fuseseră bine organizate și că echipa de legionari fusese coordonată de colonelul Zăvoianu, prefectul Poliției Capitalei. Antonescu fusese informat de Eugen Cristescu, șeful serviciului secret, dar a avut interesul ca evenimentul să se producă, dorind să scape asftel de o serie de dușmani personali și martori incomozi.

Ultimul drum al lui Virgil Madgearu

La ora 12, Madgearu primise vizita secretarului său, avocatul Virgil Lărgeanu, care îl găsise deprimat. Deși îi disprețuia pe cei închiși la Jilava pentru contribuția lor la dictatura carlistă, considera abominabil ceea ce s-a întâmplat. Nu știa că îl aștepta aceeași soartă.

Totuși, era îngrijorat, căci auzise de arestarea în aceeași dimineață a foștilor demnitari Argetoianu, Tătărescu și Gigurtu. Din fericire, la intervenția conducerii legionare aceștia aveau să fie salvați la timp. Lărgeanu l-a liniștit, reamintindu-i că el însuși fusese deținut de regimul lui Carol al II-lea și că, în 1937, participase la încheierea pactului de neagresiune dintre PNȚ și Mișcarea Legionară. Într-adevăr, spre deosebire de cei asasinați la Jilava, Madgearu nu avusese conflicte majore cu legionarii și nici nu participase la prigonirea lor. Putea fi, deci, liniștit.

În jurul orei 14, profesorul servea masa împreună cu soția sa, când bătăi puternice în ușă au tulburat liniștea casei. Erau șase indivizi, dintre care doi s-au prezentat, afirmând că sunt de la Poliția din Ploiești și că au misiunea de a-l duce pe profesor la Poliția București, unde urmează să i se ia o declarație. Sesizând ezitările lui Madgearu, trei dintre ei i-au dat “cuvântul de onoare de legionari” că în circa o oră se va întoarce acasă.

Savantul nu avea de unde să știe că automobilul alb cu numărul 6.211 B, în care acceptase să urce, nu aparținea Poliției, ci Institutului Național al Cooperației, unde cinci dintre asasini erau salariați. Și nici nu știa că pleacă pentru ultima oară de acasă.

În jurul orei 15:30, aflat în Pădurea Snagov, în punctul numit „Coada Lungă”, pădurarul Ilie Chirilă avea să vadă cum o mașină venind dinspre București a oprit. Cinci sau șase persoane au intrat în pădure, auzindu-se focuri de armă. Când s-au întors, au fost întrebați de pădurar de ce au tras cu arma. “Ne-am distrat și noi; am vânat niște ciori”, aveau să răspundă indivizii. Pădurarul își notă numărul mașinii, dar a fost observa și doi indivizi au coborât, îndreptându-se spre el. S-au întors speriați însă când un administrator al UCB apăru și îl strigă pe pădurar. Deplasându-se la locul unde trăseseră cei cinci, l-a găsit pe Madgearu, care horcăia, căzut cu fața în jos și plin de sânge.

Maniu crede că Madgearu a fost lichidat de nemți

Iată însă că Jurnalul Interzis al lui Corneliu Coposu aduce o informație care aruncă în aer tot ceea ce istoriografia oficială stabilise cu privire la asasinarea lui Madgearu și Iorga de către legionari. Este adevărat că Virgil Madgearu fusese un adversar al curentului naționalist din România interbelică. Anti-german virulent, marele economist se opunea expansiunii economice al Reichului şi mai ales proiectului Grossraumwirtschaft, de unire a Dunării cu Rinul pentru a scoate comercial Anglia de pe continent. În anii 1930, el fusese amenințat de profesorul A.C. Cuza, lider al antisemitei Ligi a Apărării Național- Creștine (LANC), pentru atacurile sale împotriva nazismului. De asemenea, Madgearu figurase pe o așa numită listă neagră făcută publică de legionari la cadrul Congresului Studențesc de la Târgul Mureș, din 1936. Pentru cei de azi, aceste atitudini pot șoca. Dar ele reprezentau o un fapt obișnuit în atmosfera politică românească din interbelic, caracterizată print spiritul balcanic și retorica violenței.

Corneliu Coposu descrie în jurnalul său întâlnirile semi-clandestine ale lui Iuliu Maniu cu Virgil Madgaru şi reprezentanții ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. În condițiile aderării României la Axa Berlin-Roma și intrării trupelor germane pe teritoriul țării noastre, Iuliu Maniu pusese la punct un plan politic. Sub pretextul participării la o conferință științifică în Bulgaria, Madgearu avea să iasă din țară și să ajungă apoi în Turcia neutră. Aici urma să constituie un guvern românesc în exil, care să se opună guvernării pro-germane a lui Antonescu.

Legaţia Germană la Bucureşti, care beneficia de informatori la toate nivelurile, a aflat de acest plan. Astfel a intrat pe fir Reichssicherheitshauptamt (Biroul Principal de Securitate al Reichului German, organizație subordonată SS), care – prin Gestapo – a luat măsuri pentru lichidarea savantului. Germanii au utilizat șase din numeroșii agenţi înfiltraţi în Mişcarea Legionară, evident, fără știrea conducerii acesteia.

Imadiat după ridicarea lui Madgearu, soția acestuia telefonase liderilor PNȚ. Maniu şi Coposu au fost înştiinţaţi primii. Aceștia s-au deplasat imediat la casa profesorului, de unde l-au sunat pe colonelul Zăvoianu, șeful Prefecturii Poliției Capitalei. A răspuns un adjunct al acestuia, confirmând că Poliția nu știa nimic. Coposu va alerga la colonelul Rioșeanu, secretar de stat în Ministerul de Interne, care va alerta Siguranţa, Poliţia şi Jandarmeria pentru prinderea răpitorilor. Rioşanu le va oferi lui Maniu şi Coposu două revolvere, pentru a se apăra de eventualii agresori. Apoi Maniu îl va trimite pe Coposu la preşedinţia Consiliului de Miniştri pentru a-l contacta pe Horia Sima. Acesta se va dovedi „surprins de cele ce-i comunică” reprezentantul PNȚ, afirmând că nu știe nimic de răpire. De altfel, și în memoriile sale, mai târziu, liderul legionar va nega că ar fi ştiut de punerea la cale a asasinatelor din noiembrie 1940. Cert este că, vădit panicat de această situație pe care nu o putea controla, Horia Sima acționează și dă ordin oamenilor săi să prindă pe răpitori.

Având o îndelungată experiență politică, liderul țărănist afirmă că reacția lui Horia Sima i s-a părut sinceră, nedisimulată. Practic, în jurnalul său, Corneliu Coposu îl absolvă pe Sima de orice implicare în asasinatele din 27-29 noiembrie 1940.

Curând, cu toții vor primi vestea găsirii trupului profesorului Madgearu în pădurea Snagov. Dar în curând, Horia Sima și întreaga conducere legionară vor intra din nou în panică, alergând întreaga noapte următoare pe Valea Prahovei, pentru a încerca să oprească asasinarea lui Nicolae Iorga, și el răpit între timp de aceiași asasini.

În discuțiile alelui Corneliu Coposu cu Iuliu Maniu, acesta își va exprima ferm convingerea că nu legionarii l-au omorât pe Madgearu, și implicit pe Iorga, ci Reichssicherheitshauptamt, la instigarea Legaţiei Germane şi a ministrului economiei germane Neubacher, care vedea în savantul român o piedică în calea expansiunii economice a Reichului în România. Naziștii au intrat în panică atunci când au aflat de planul evaziunii lui Madgearu în străinătate, cu misiunea formării unui guvern în exil, care ar fi complicat considerabil situația geopolitică în regiune.

Așadar, o operațiune secretă germană, desfășurată sub steag legionar românesc. Și opt decenii de istorie mistificată.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?