sâm. ian. 16th, 2021

Acest titlu ne-a fost inspirat de lucrarea omonimă a faimosului luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Credem cu tărie că mulți dintre eroii gorjeni și români din Primul Război Mondial, chiar dacă s-au frânt/au fost frânții de alții, nu s-au îndoit niciodată – spre meritul lor și spre binecuvântarea noastră. Este și cazul eroului din povestea noastră de astăzi. Ca urmare a mișcărilor sociale de la cumpăna sec. XIX-XX, totul culminând cu răscoala din 1907, mai mulți locuitori săteni din județul Gorj au luat decizia radicală de a părăsi locurile natale și a pleca în lumea largă ca să scape de calicie. Unul dintre aceștia a fost și Ion Stroie-Ştefu, originar din Câmpofeni-Gorj. Temerarul nostru gorjean a reușit să traverseze Oceanul Atlantic și după o călătorie care de regulă dura mai bine de două luni de zile s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Fiind mai întreprinzător de felul său a reușit să se angajeze la uzinele Ford din Detroit, statul Michigan, unde a lucrat vreme de 15 ani după propriile narațiunii. La ceva timp după 14/15 August 1916, neica Ion a aflat din presa vremii că România a declarat război Austro-Ungariei, dar și că Germania ne-a declarat război nouă. Ce credeți că a făcut eroul nostru? Pentru originalitate și pentru corectitudine, redăm cu fidelitate din consemnările profesorilor D.I. Coiculescu și Dan Pupăză cei care au avut privilegiul să asculte din când în când aventurile gorjeanului nostru, dar și inspirația magică să le mai și noteze: „(…) cuprins de elan patriotic, nenea Stroie a plecat din America, cu vaporul, ca să se înroleze în Armata Română şi să lupte pentru întregirea României. După oarecare timp şi peripeţii a ajuns în Strâmtoarea Dardanele, de unde nu i s-a mai dat voie să meargă cu vaporul, deoarece nemţii instituiseră Blocada continentală. Nenea Ion nu s-a lăsat bătut; a luat alt vapor prin canalul Suez, a ocolit India şi China şi a ajuns la Vladivostok, în Extremul Orient. De acolo a pornit cu Transiberianul prin Siberia ca să ajungă în România, să lupte. A traversat Rusia care era frământată de Revoluţia din 1917, supravieţuind haosului şi cruzimii şi a reuşit ca după un an şi ceva să ajungă în România, tocmai când se terminase războiul (11 noiembrie 1918) şi se încheiase Pacea de la Versailles” din vara anului 1919. Pare incredibil și neverosimil, doar eroii lui Jules Verne mai săvârșiseră o astfel de performanță cu ceva timp înainte (!!!). Viața sa năbădăioasă și plină de pățanii s-a continuat și în perioada interbelică. Sursele noastre istorice ne arată că atunci când revenea în țară de pe continentul american – odată a adus un „Caiet de folclor al românilor din America” (l-a împrumutat de la un ardelean stabilit în SUA), iar altădată a adus vița de vie căreia în zilele noastre i se zice „italiană”, dar ea a fost adusă din America – organiza niște zaiafeturi de pomină în orașul de pe Jiu. Spre exemplu, noaptea târziu spre dimineață, pleca de la Târgu Jiu la Câmpofeni cu două birje. În una era el, în cealaltă bastonul și pălăria (!). După un timp a revenit în Statele Unite unde a dobândit cetățenia americană, iar în anul 1924 a participat la demonstrația muncitorilor ținută în „Parisul Vestului” (Detroit) și organizată cu prilejul morții lui V.I. Lenin. Evenimentele din 23 August 1944 l-au surprins în România. Ceva îl tot atrăgea aici, poate iarba verde de acasă, poate destinul. Cu toate că era cetățean american nu i s-a mai permis să părăsească nou înființata Republică Populară Română. Ba chiar mai mult „(…) fiind tare «apreciat» de regimul Gheorghiu-Dej a fost înregimentat forțat pentru a lucra pe Șantierul național Bumbești-Livezeni, la construirea căii ferate şi a numeroaselor tunele de pe Valea Jiului”. Asemenea brazilor de pe crestele împădurite ale înălțimilor și nenea Ion Stroie-Ştefu a reușit să supraviețuiască gulagului concentraționar românesc și s-a întors acasă, în Câmpofenii Gorjului natal. Aici, similar mai multor români de bună-credință, a așteptat în van să sosească americanii ca să ne salveze. De unde să știe globe-trotterul nostru că România fusese trădată de așa-zișii aliați în urma unor acorduri de conjunctură. Cu puțin timp înainte de a-și da suflarea era auzit frecvent, de către rude și apropiați, cum exclama: „Cu roaba să fi venit americanii, nepoate, şi tot veneau”!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns