joi. ian. 21st, 2021

Libertatea este unul dintre drepturile fundamentale și inalienabile ale noastre, precum și ale tuturor semenilor noștri fără excepție. Alături de dreptul la viață ori dreptul la egalitate constituie trinitatea sacră cu care ființele umane se nasc și se metamorfozează. De cele mai multe ori, cei mai mulți dintre noi, ajungem să prețuim aceste drepturi abia atunci când nu le mai avem. Din nefericire. Nu este și cazul eroului din povestea noastră de astăzi, preotul Emanuel C. Mărculescu, născut în anul 1874 în comuna Câineni-Gorj, însă cu activitate preoțească intensă la Catedrala din Corabia. Odată cu intrarea țării noastre în Marele Război a fost mobilizat ca preot-confesor al Regimentului 59 Infanterie, participând chiar „(…) la luptele pentru forțarea trecătorii Câineni”. Din păcate, a căzut prizonier în comuna Vaideeni-Gorj, în data de 12 octombrie 1916. Tocmai ce participase la înmormântarea a „doi soldați și un copil” în biserica satului (copilul a murit din cauza unei grenade găsite în Poiana lui Mihai pe unde păștea vitele). A urmat călătoria golgotică cu repausul de șase zile în Petroșani unde „paraziţii clocoteau peste tot”. La Orăștie a rămas două luni, apoi a fost transferat în lagărul de prizonieri de la Straslund (Germania) unde a ajuns la 4 ianuarie 1917. De aici, în luna martie a aceluiași an, a fost trimis într-un alt lagăr german, în Lamsdorf (părintele Mărculescu își aducea aminte că erau campați cca. 22.000 de prizonieri români).Periplul insipid și anevoios de prin lagărele germane ale Primului Război Mondial s-a continuat cu Neisse. Detenția din această locație a durat între 22 aprilie – 31 mai 1917. „În seara zilei de 31 mai ora 21,00 cu vagon clasa a II-a, am pornit din Neisse spre România (…) alături de 7 ofițeri români invalizi. În ziua de 5 iunie am sosit în Bucureşti. O comisiune din ofiţeri români şi germani ne aştepta. După ce am fost chemat după lista dată de ofiţerul german ce ne-a însoţit până aici, luând ausweis pentru opt zile, am stat în Bucureşti pentru a-mi vedea copiii. Un fapt fenomenal s-a petrecut în sufletul meu când am auzit pe ofiţerul neamţ [spunând]: «Acum sunteţi liberi»! Plecând spre locuinţă mă uitai în urmă, nu cumva să mai zăresc vreo santinelă, atât m-a îngrozit timp de aproape doi ani”. „Cu privire la modul cum am căzut prizonier nu acuz pe nimeni, ci numai împrejurările îndatoririlor mele de preot. În dimineaţa aceea am avut la biserică înmormântări. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu zile, căci glontele care mi-a distrus bastonul, mi-a scăpat viaţa”. Revenit în țară, în pofida nenumăratele suferințe îndurate, părintele Mărculescu a avut puterea să-i ierte pe toți. De ce? Deoarece numai așa le putea acorda libertatea!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns