joi. ian. 21st, 2021

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1950, în satul Ileni, comuna Mândra, cădea în luptă cu trupele de Securitate, Toma Pirău zis Porâmbu, unul din partizanii din grupul de rezistență armată condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Toma Pirău venise în sat pentru a se aproviziona și pentru a găsi adăpost, ascunzându-se în șura unchiului său, Dumitru Cornea.

Ion Gavrilă Ogoranu relatează, în cartea sa „Brazii se frâng, da rnu se îndoiesc”, volumul 1:

„Victor și Porâmbu se aflau în Ileni în seara zilei de 6 noiembrie, împreună, într-un pod cu fân. Erau gata să se culce când în direcția satului Râușor au auzit împușcături atât de ZB-uri, cât și de pistoale automate. Nu luaseră nici o hotărâre, când zgomotele de arme începură și în marginea satului Ileni. Neștiind să mai fie alți camarazi în sat au ajuns la concluzia că e o manevră a Securității, care a înconjurat satul și face zgomotul pentru ca eventualii luptători ce s-ar afla în sat să iasă la câmp deschis și astfel să fie lichidați. Drept urmare au rămas în sat cu urechile ciulite, având și o ascunzătoare bună. Noaptea, cânii au continuat să bată până spre dimineață, când au auzit alte împușcături în direcția satului Mândra. Dimineața găzduitorul a aflat tot ce se întâmplase în Părău, Râușor și Toderița, ba aflaseră că împușcăturile din marginea satului Ileni proveneau din lupta lui Mogoș și Mazilu, care se întâlniseră aici cu o unitate de securitate. Se vorbea că dimineața au fost găsiți trei securiști morți în marginea satului Mândra, că la morgă în Făgăraș ar fi mulți, iar în spital îs o mulțime dintre ei. În seara următoare au ieșit din sat și s-au îndreptat spre apus, încercând să ne găsească la Sâmbăta de Sus, la familia Neagu, de unde noi plecasem cu o seară înainte. Se vedea din asta ce lipsă de prevedere din partea noastră era să nu avem un punct de întâlnire în afara localităților, trebuind să apelăm la oamenii de sprijin pentru a ne aduna laolaltă.

Tot umblând când ici, când colo să ne găsească, au dat bot în bot cu o patrulă de securitate, pe care au somat-o să se predea. Aceștia au rupt-o la fugă. Au tras câteva focuri după ei, dar securiștii s-au oprit luând poziție pe rambleul drumului. Au făcut și ei la fel, așezându-se de cealaltă parte a drumului. Au rămas așa pândindu-se cine știe cât timp, când au auzit pe drumul dinspre Drăguș venind o mașină, care, la locul și ora respectivă, era sigur a Securității. Porâmbu a aruncat o grenadă dincolo de drum, apoi amândoi au luat-o la fugă pe câmpul alăturat, în împușcăturile celor din drum, care n-au îndrăznit să se ia după ei. Până a sosit mașina și a îndreptat farurile după ei, erau destul de departe. Au petrecut ziua următoare în pădurile dintre mănăstirea Sâmbăta și satul Breaza. Luaseră hotărârea de a se deplasa spre Șercăița, unde Victor avea niște rudenii și de unde sperau să plece în munți, singuri.

Porâmbu mai voia să meargă o dată acasă în Ileni să-și liniștească părinții, să fie fără frică până în primăvară. A intrat în Ileni, trăgând la casa lui Dumitru Cornea. Victor s-a dus în altă parte, urmând ca în seara următoare să se întâlnească în marginea satului. Cum a aflat securitatea că Porâmbu era in șura lui Dumitru Cornea nu se știe. Lucru sigur este că a fost vândut. La ce a lăcomit vânzătorul, câți arginți a obținut pentru vânzare? Și fiindcăîn zilele următoare nimeni nu s-a spânzurat, ca Iuda, în Ileni, înseamnă că Iuda acesta, ca de altfel toți Iuzii din Țara Românească, și-a ronțăit și băut arginții netulburat de conștiință, puțin durându-l că ronțăie și bea sânge de om, sângele fratelui său.

A venit o companie, au împânzit grădinile și satul și au înconjurat șura în care era ascuns Porâmbu. Era încă ziuă. Căpitanul de securitate Licht, unul din principalii călăi de atunci de la Securitatea din Făgăraș, l-a somat pe Porâmbu să se predea. „Numai mort mă predau!”, a fost răspunsul, urmat de un glonte, care l-a scos din luptă pe Licht. Securiștii s-au retras înspăimântați și numai de departe trăgeau în țiglă. După o vreme împușcăturile au încetat, securiștii aducând la fața locului pe mama lui Porâmbu. Cu inima zdrobităși rătăcită, nu putea decât să se tânguie: „Dragul mamei, drag!” Cu lovituri de armă au împins-o înainte, silind-o să se urce pe scara podului. Porâmbu și-a schimbat locul și a continuat să ochească atent la fiecare cartuș. Între timp, securiștii trăgeau întruna. După o vreme din podul cu fân nu s-a mai răspuns cu foc de ZB, ci cu împușcături de pistol mic, semn că Porâmbu își terminase muniția. A urmat o pauză în care timp Porâmbu își va fi zis rugăciunea, apoi din pod nu s-a mai auzit decât o singură bubuitură: era cartușul pe care luptătorul l-a oprit pentru el. După o vreme s-a făcut liniște peste sat. În răcoarea nopții de noiembrie un glas de mamă înnebunită murmura mereu și mereu „Dragul mamei, drag!” și va murmura mereu până ce pământul o va acoperi. Am încercat să ne punem în locul luptătorului. Au murit uciși aproape toți dintre noi, dar durerea de a muri în fața celei ce ți-a dat viață nu a avut-o decât Porâmbu. În șanțul cu gropi și salcâmi din Făgăraș, la marginea cimitirului, a fost aruncat încă un cadavru.”

Volumele 1 și 2 ale cărții „Brazii se frâng, da rnu se îndoiesc” se pot procura de la Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Tel. 0722749249, ogoranu@gmail.com, www.ogoranu.ro.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Florin Dobrescu

By Florin Dobrescu

Vicepreşedinte la Asociația "Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei", SECRETAR la Fundația "Ion Gavrila Ogoranu"

Lasă un răspuns