sâm. ian. 16th, 2021

Le aveam pe birou, alături de steguleţul cabinetului. La un moment dat o fetiţă de zece ani ce o însoţea pe mama ei a început să mângâie coperţile lor, privind cu jind spre micul pachet. Fără să stau pe gânduri am întrerupt lucrul şi am întrebat-o pe Andreea dacă a citit vreo poezie de Mihai Eminescu. Un pic fasticita, mi-a răspuns:

,,Nu, în schimb mama mi-a povestit câteva…am vrut să cumpăr una din librărie dar costă cam mult pentru noi…avem venituri modeste…”

Am alungat cu greu nodul din gât, şi bineînţeles că i-am dăruit Andreei cele două cărţi, una de poezie şi cealaltă de basme, înfăşurându-le în tricolorul meu pe care l-am purtat la piept atunci când am fost de Sfântul Nicolae anul trecut la Doboi. I-am spus fetiţei ca atunci când fiecare copil din România va dori să aibă în casă o carte de Mihai Eminescu şi un steguleţ tricolor, părinţii lor vor trăi mai bine şi mai fără griji. Atunci România va fi liberă.

Dragi prieteni nu trebuie să se ,,întâmple,, campanii speciale pentru a dărui unui copil un tricolor şi o carte de Mihai Eminescu, nu trebuie să aibă loc acţiuni organizate pentru acest lucru. Această faptă ar fi bine să aibă loc în viaţa de zi cu zi, ar fi bine să devină o obişnuinţă cotidiană. Fiţi voi, românii zilelor noastre, ostaşi pe graniţa, purtaţi în raniţa un tricolor, o Carte şi o Rugăciune, în fiecare zi să fiţi soldaţi, în fiecare zi să împărţiţi ranita voastră cu un pui de roman, pentru întărirea granitei, pentru a nu pieri România.

Acest lucru vrem noi în primul rând, a retrezi o stare de duh românesc, o Acţiune continuă şi nu ocazională, căci numai aşa va renaşte Tara, dăruind zilnic unui copil din orice colţ al acestui sfânt pământ simbolurile Neamului.

de Mihai Tirnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns