joi. ian. 28th, 2021

În anul 1995 un roman a fost omorât de unguri, etnici unguri, într-un sat vecin cu Deda de Mureş. A fost tăiat cu un cuţit, deoarece a îndrăznit să cânte româneşte la discotecă sătească şi să danseze o unguroaică. Câteva ore mai târziu şi-a dat viaţa la spital. Cu o seară înainte am stat la masă cu el , ochi în ochi, la o vorbă românească. Îl chema Ion; în acea noapte vorbisem cu vreo 20 de tineri, fiecare cu preocupări aparent diferite, dar cu un singur crez: românesc. Doi dintre ei, cu braţe mai vanjose, participaseră alături de noi la acţiunea de muncă voluntară pentru construirea Catedralei româneşti din cartierul Tudor, oraşul Tg Mureş; oamenii din sat ne ştiau aşadar că suntem băieţi hotărâţi, chiar dacă le păream totuşi un pic cam ciudaţi, deoarece atunci când poposeam la hanul comunei , vorbeam mai mult despre Avram Iancu, Horea, spunându-le totodată că dacă va veni vreun străin pe la ei pentru a cumpăra pământ să nu vândă nici un petic de ogor. ” Ia uite mă ce griji mari au ăştia micii”, ne mai luau câteodată, cu tandreţe, peste picior dedenii.
Peste câteva zile avea să vină 1 Decembrie, sufletul ţării, la fel ca şi al Grupului Horea, organizaţie naţionalistă din Târgu Mureş, era cu nor, răzvrătire şi tristeţe; străinii din exterior, de pe atunci îşi făceau loc în România, fără a fi auziţi de prea multă lume, iar cei din interior se pregăteau deja pentru ridicarea graniţelor interioare. NOI, pe plan politic eram cam singuri, în schimb, Biserică şi Armata din Mureş ne privea, atât cât se putea, cu simpatie. După o scurtă şedinţă de Grup , ne-am hotărât să ne reîntoarcem în Deda, de dat asta „oficial”, cu o coroană de flori, de 1 Decembrie, pe care să o depunem în centrul comunei, la Monumentul Eroilor din curtea primăriei, pentru a-i cinsti pe soldaţii romani căzuţi în războaie, dar şi pe Ionuţ. Puseserăm cu toţii bani şi comandaserăm o coroană imensă de flori, care cu greu încăpuse pe uşă micuţa a trenului personal, lumea zgâindu-se la noi ca la urs. Eram cu totul şapte inşi, îmbrăcaţi în negru şi cu chimire maramureşene la brâu. Nu anunţasem că venim, vrând să le facem oamenilor o surpriză, dar nu a fost decât pe jumătate aşa; la coborârea din tren, am fost întâmpinaţi zgomotos de către nelipsita ceata de copii care-şi aşteptau cu nerăbdare părinţii plecaţi la oraş, în speranţa că vor căpăta o bomboană sau chiar o ciocolată străină. „Au venit studenţii, au venit studenţii, cu un copac mare de flori!” Ca nişte albine zărghite au roit mai apoi pe uliţele satului pentru a răspândi inedită veste. Prima sută de metri am străbătut-o singuri, dar mai apoi, în spatele nostru începuse să se adune lume, după un kilometru( gara era destul de departe de centru), aveam cu noi aproape o sută de oameni; am vrut la un moment dat să-i spun ceva camaradului din dreapta mea, dar mi-am dat seama că nu mai puteam vorbi: mă înecaseră lacrimile pe care cu greu le puteam stăpâni, niciunul dintre noi de fapt nu putea să pronunţe ceva; mulţimea la rândul ei, tăcea. Când am ajuns la monument, primarul s-a speriat pentru o clipă, crezând că a venit prefectul de Mureş neanunţat. Directorul liceului, tatăl unui prieten de=al nostru, l-a calmat rapid, spunându-i câteva vorbe lămuritoare. Oficialităţile comunei ne-au făcut loc, reuşind astfel să depunem coroana. „Avram Iancu trăieşte prin noi, cei care suntem prezenţi aici. Dumnezeu să-i odihnească pe eroi.” Asta le-am spus din partea Grupului Horea celor cinci sute de săteni care au fost atunci acolo. La plecare, romanii ne-au condus până la tren, dându-ne o grămadă de trăistuţe cu mâncare şi două damigene de palinca. „Hristos să vă ocrotească, copii, noi n-am mai văzut studenţi de la oraş care să vină la noi cu coroane de flori, sunteţi ai noştri”. De undeva de sus, Ionuţ ne zâmbea; începuse să ningă…

de Mihai Tirnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns