Povești cu tâlc din Marele Război (LXXVI). La An Nou, de ziua Sfântului Vasile
Muzeul de Istorie din Vâlcea
Cu mai bine de un secol în urmă, la 1 ianuarie 1919, învățătorul Petre P. Popeangă (ofițer și invalid de război din campania 1916-1918) din comuna Lelești trimitea draftul unui articol în care elogia cu vrednicie memoria colegului și camaradului său, învățătorul-erou Vasile Dușe de la Școala din comuna Runcu, însă de loc din Câmpofeni-Gorj. Din paginile „Românismului” – gazeta gorjeană întemeiată de magistrul Ștefan Bobancu și care a găzduit acest articol două săptămâni mai târziu – aflăm că sublocotenentul în rezervă Vasile Dușe „(…) a fost printre cei dintâi jertfiți la postul de cinste. Tânăr conștiincios, muncitor fără preget, neșovăielnic, caracter integru, necunoscând fățărnicie. Câți l-au cunoscut nu pot spune decât același lucru”. Aflăm că eroul nostru făcea parte din Regimentul I Vânători, dar și că și-a dat viața în „luptele aprige de la Muncel” pentru „a apăra pământul sfânt al țării”. Avea „(…) un glas blajin cu care picura în sufletele plăpânzilor săi școlari (…) iubirea de patrie”. „De acest An Nou și ziua Sfântului Vasile (…) gândul meu s-a îndreptat spre tine, de ziua ta, ca în timpuri bune. Nu mai ești printre noi, dar exiști mai mult decât noi prin pilda-ți sfântă, pe care nu ți-o putem uita. Sub covorul de iarbă, care va înverzi în fiecare primăvară, veșnic îți vei odihni trupul tău, petrecut de amintirea noastră pioasă, a celor ce te-am cunoscut”. Este o evocare naturală care poate fi adresată in integrum eroilor din toate timpurile de fieștecare dintre noi. Ne trebuie doar voință! Finalul articolului este apoteotic, însă măiestria celor descrise de învățătorul Petre Popeangă dăinuie până-n zilele noastre și ar trebui să se regăsească pe epitaful fiecărui erou gorjean/român: „ție nu-ți trebuie lacrimi, dragul meu, ci admirația și recunoștința celor ce vor veni”. Câtă dreptate avea bunul învățător! Este în fapt esența sacrificiului suprem al eroilor de pretutindeni. Și asta trebuie să înțelegem cât mai mulți dintre noi, românii. Eroii nu doresc lacrimi sau kitsch, ei doresc să ne facem fiecare îndatoririle cu conștiinciozitate și responsabilitate acolo unde am fost predestinați să fim. Numai astfel reușim să le câștigăm admirația și le înapoiem din recunoștința pentru faptele lor. Astfel și numai astfel, România va recupera numeroasele decalaje care o despart de Occident, iar teoria formelor fără fond va fi dată uitării!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook