Suferim pentru că ne hrănim cu lacrimi amare și am

uitat să plângem curat

Durerile noastre sunt dureri amânate

sau iubiri răstignite;

dureri spuse în șoaptă

sau iubiri ce devin rugăciune.

Și nu-nţeleg de ce plânsul

ne mângâie

atunci când deznădejdea

ne sfâșie și ne doare.

Am prea puţine lacrimi

pentru a plânge durerile lumii.

Și prea multe gânduri

nemărturisite

ca să poată deveni rugăciune.

Și mai e speranţa

că toate aceste lacrimi

nu sunt ale noastre,

ci ale ochilor ce caută mântuire.

de Monica Buțu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Lasă un răspuns