Să nu mă minți

1
…ÎN PALME…

Am prins viaţa mea în palme
Și am strâns-o de pe drum,
Am ascuns-o între drame
Care-o chinuiesc cu fum.
Am prins viaţa prigonită
Și-am păstrat-o fără tâlc,
O privesc nemărginită,
În deşertul ei tac mâlc.
Mă aplec de gânduri nude,
Îndoit parcurg prin nopţi,
Clipele ce cântă surde,
Pe la uşi şi pe la porţi.
Peste verdele de toamnă,
Ninge albul ruginiu,
Mi-am făcut din el o haină,
O îmbrac şi mi-e pustiu
Viaţa mea o strâng în palme,
Dar mă dor, mă dor prea mult,
Parcă taie cu mici lame,
Timpurile de demult.
Dacă mă desfac la palme,
Poate-ar fi mai bine aşa,
Fugă clipele din drame,
Viaţa mea şi umbra sa.
Să înalţ doar către ceruri
Tot ce-i viu şi omenesc,
Să rămână doar ecouri
Pe la cei ce mă iubesc.

2
MI-E POEZIA SEACĂ ȘI SĂRACĂ

A mai trecut o zi, chiar două zile
Și versul se-nvechește ca și noi,
Răspunsuri așteptăm să ne găsească
Și noi plecam doar chinuiți și goi.

Mi-e versul trist de-atâta așteptare
Ți-am scris așa, să mă-nțelegi,
Dar te uitai pe rânduri oarecare,
Nevrând să vezi cuvintele întregi.

Și-am povestit în poezii iubirea,
Aș vrea din nou să mă topesc în ea
Și m-aș schimba pe mine cu tăcerea
Să nu te mai aud în mintea mea.

Mi-e poezia seacă si săracă,
Ți-am fost cuvânt și strigătul culori
Și mâine de-ai veni strângând în brațe
Din file… am rămâne cititori.

3
SUNT, NU SUNT… TU ȘTII MAI BINE…

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.
Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.
Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.
Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.
Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine,
Ai un loc şi-n el m-aşezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.

4
POATE AȘA NE E MAI BINE

Poate aşa ne e mai bine
Să spargem singuri mori de vânt,
Eu rătăcită, tu prin lume,
Dar amândoi pe-acest pământ.
Eu calc noroiul, tu prin pietre,
Ne mai visăm din când în când,
Mai mângâiem luna pe plete,
Îi prindem raze luminând.
Ne întrebăm sub cerul tainic
Și aşteptăm răspunsuri vii,
Ne vin în tonul lor amarnic,
Murim încet spre a trăi.
Simţim în noi ceva de veghe,
Ne este somnul pârjolit,
Atingem ce nu e pereche,
Un trup străin şi rătăcit.
Poate aşa ne e mai bine
Să spargem singuri mori de vânt,
Tu nu mai eşti, nici eu cu tine,
Suntem noroi pietrit mărunt.

5
SĂ NU MĂ MNȚI

Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Căci dragostea ne moare-n anotimp,
E iarnă cu alei întortocheate
Spre inimi nu se-ajunge-n contratimp.
Să nu mă minți acum, mai bine niciodată,
Căci frunze suntem în bătăi de vânt,
Suntem noi doi și iarna o arată
Și și-ar dori un soare-n plin cuvânt.
Să nu ma minți acum, mai bine niciodată
De-am trece singuri gândurile reci
Și vorbe multe, spuse fără noimă
Ce-au transformat din vise în poteci.
Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Am fost făcuți din dragoste si vis
Dar n-am știut culege rodul toamnei
Ducem acum în spate ce e scris.

Corina Mihaela Soare


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns