BĂTĂLIA pentru România. Vânzarea pământului este sfârșitul României. Bătălia pentru pământ e bătălia pentru viitorul copiilor noștri. Odată cu irosirea resursei principale a țării – pământul -, va fi pierdută definitiv suveranitatea alimentară a României

După trei decenii de socialism/penețism/liberalism/securism România este nimicită în cea mai mare parte, patrimoniul său natural și industrial a fost înstrăinat sau distrus, subsolul a fost amanetat, pădurile rase, țara e golită de oameni, se pregătesc să vină eventual noii coloniști. Ce a mai rămas de înstrăinat este pământul, deja în mare parte luat din proprietatea românilor – produce bani și aduce valoare străinilor.

Ce a mai rămas din pământul României urmează să fie livrat printr-o lege ce poartă numele lui Deheleanu, de la USR-Plus, rețineți acest nume pentru viitor. Ce e Bulai pe partea războiului cultural (tip anularea/anihilarea culturii), este Dehelean pe zona economică.

Deputatul USR-Plus Silviu Dehelean, alături de mai mulți parlamentari PNL, UDMR și din grupul minorităților naționale, au depus pe 9 martie un nou proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 17/2014 – lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole.

Tovarășii de drum ai lui Silviu Dehelean – Deputat USR PLUS: Ionuț Liviu – Moșteanu – Deputat USR PLUS; Ioan Cupșa – Deputat PNL; Laura-Iuliana Scântei – Senator PNL; Nechita-Adrian Oros – Senator PNL; Gabriel Andronache – Deputat PNL; Csaszar Károly-Zsolt – Deputat UDMR. Interesul maghiar – mai precis ungar – pe această temă este străveziu.

Argumentele inițiatorilor au fost că legea pesediștilor favoriza doar marii arendași și ridică numeroase bariere birocratice în calea celor pe care pretinde că îi protejează – fermierii și tinerii fermieri români.

Replica celor de la PSD a fost că noul proiect al USR – Plus și ceilalți elimină condițiile privind domiciliul și rezidența, dar – mai ales – dispar și interdicțiile de înstrăinare care erau de minim 8 ani de la data cumpărării terenurilor.

Proiect antinațional

Cei favorizați sunt desigur străinii care pot găsi aici pământ la prețuri mult mai mici decât media din UE, România fiind una din cele mai atractive ținte pentru investitorii străini datorită faptului că permite vânzarea terenurilor către aceștia iar corupția și fărădelegea e în floare.

Țări vecine, precum Serbia și Ungaria, sunt restrictive în privința terenului agricol. Din 2012 după ce Parlamentul de la Budapesta a adoptat noua Constituție, care interzice achiziția pământului de către străini, doar fermierii maghiari pot cumpără teren agricol în țară. La noi, dimpotrivă înlesnirea vânzării pământului către străini – proiect lansat de Deheleanu de la USR Plus cu sprijinul PNL și UDMR – vă ajuta vânzarea terenurilor agricole către străini. Pământurile agricole sunt deja înstrăinate în proporție de peste 50 la sută. Plus munții, pădurile, apele, subsolul.

Fauna e deja în vizorul UDMR, urșii întâi de toate, mai nou și râșii și pisicile sălbatice au fost trecute de UDMR la animale periculoase pentru om ce trebuiesc exterminate deși niciodată vreo pisică sălbatică sau vreun râs nu a atacat vreun om, fie el și maghiar.

Situația pământului stă cam în felul următor:

Înainte de 1989, România dispunea, de 23.839.071 hectare, din care teren agricol 14.730.711 hectare, păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră 6.790.596 hectare.

Din cele aproape 14,8 milioane hectare de teren agricol, doar 9.358.130 de hectare reprezentau suprafață arabilă a țării, în rest, terenul agricol, ere ocupat cu pășuni – 3,3 milioane hectare, fînete – 1,5 milioane hectare, vii – 280.000 hectare și livezi – 256.000 hectare.

Peste 50 % din suprafață agricolă și aproape 65 % din suprafață arabilă se încadra în zona I și zona a II-a de fertilitate. Adică un sol de calitate.

În februarie 1991 agentura KGB a FSN-ul lui Ion Iliescu, la inițiativa agentului sovietic Silviu Brucan, a venit cu Legea nr. 18, legea fondului Funciar, poate cea mai nenorocită lege a României în completarea Decretului – Lege nr.42 din 29 ianuarie 1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale, ce se referea la poprietarea rurală, la țărănime. Fix la țărănime se gândea Brucan în vremea aceea când principala sa grijă era un nou domiciliu, mai exact o vilă, ânapoi în cartierul burgheziei roșii, alături de mai vechii nomenklaturiști. Odată (re)instalați la butoane, Troika Iliescu – Brucan – Roman s-a apucat să dinamiteze România, bine păzită de agenții militari ai Rusiei ce au stat în România mai bine de jumătate de an după invadarea și ocuparea din decembrie 89, până ce s-a instalat bine în scaun Rețeaua bicefală Soros-KGB.

Tabloul distrugerii

Fărâmițarea pământului agricol realizată prin dementa Lege 18 a lui Iliescu și Brucan a făcut ca cele aproximativ 4000 de exploatații agricole performante, câte funcționau la sfârșitul anului 1989, să fie rupte în 4 milioane de pseudo-proprietăți pe care Statul lui Ion Iliescu le-a abandonat cu totul.

Marile exploatații agricole – CAP-uri, IAS-uri, Asociațiile intercooperatiste din sectorul vegetal și animalier – au fost dirijate în direcția falimentului. Au fost devastate și jefuite Cooperativele agricole de producție, secțiile de mecanizare, complexele zootehnice, sediile unităților, instalațiile de irigat și de combatere a bolilor și dăunătorilor, serele și solariile, au fost distruse zeci de mii, chiar sute de mii de hectare de vii și pomi de înaltă performanță.

Până în 1989, România avea o suprafață amenajată pentru irigații de peste trei milioane de hectare și tot trei milioane de hectare erau amenajate pentru desecări, iar pe 2,2 milioane de hectare se executau lucrări de combatere a eroziunii solului. În zece ani a scăzut de zece ori nivelul zonelor irigate. S-a furat tot aluminiul conductelor atunci când nu s-a distrus fără sens.

În perioada 1990-1996 au fost decapitalizate cele mai multe societăți agricole de stat – fostele IAS – și cele mai mari complexe zootehnice. FPS-ul condus de Emil Dima sub atenta diriguire a lui Ion Iliescu a decapitalizat tot patrimoniul industrial.

În aceeasi perioada – 1990-1996 – au fost lasate de izbeliște marile complexe de sere din România. Lăsate fără căldura, deconectate și abandonate pur si simplu de Ministerul Agriculturii și de prefecturi, 3500 de hectare de sere au devenit în scurt timp, sub greutatea zapezilor, mormane de fier vechi si  sticlă, așa cum  își  dorise Petre Roman, fiul agentului NKVD/GRU Walter Roman.

De la tăticii FSN la tăticii USR

Zootehnia a fost poate ținta cea mai urmărită de către concurenții României pe piețele Europei Din cel mai mare exportator de carne și produse din carne, în general produse de origine animală din Estul Europei, România a devenit în câțiva ani de FSN și apoi de Convenție democrată cel mai mare importator de asemenea produse. Complexele zootehnice și unitățile de procesare  au  trebuit să-și restrângă  activitatea,  politica  antinațională privind importurile masive de produse agroalimentare, îndreptată în primul rând împotriva producatorului autohton, a umplut buzunarele celor care acordau licențe în Comerțul Exterior și în Ministerul Agriculturii, dar, în același timp, efectivele de animale din România scădeau dramatic. Licențele din Comerțul exterior însemnau gașca părinților multor USR-iști: DIE/CIE/SIE.

În mai puțin de un deceniu de la momentul 1989 sectorul zootehnic a fost demolat, după cum arată studiile în domeniu: au  disparut 3.300.000 de  bovine, 7.200.000 de porci, peste 8 milioane de oi, 500.000 de capre, 60.000.000 de păsări, 800.000 de familii de albine. S-a mers pâna acolo încât s-a adus atingere fondului genetic si efectivelor matcă, adica sectoarelor care puteau relansa la un moment dat sectorul zootehnic. Ulterior, via Streinu Cercel, cel cu ”epidemiile”, au mai fost lichidate mari efective de păsări și porci.

Nici un guvern n-a urmarit salvarea sectorului zootehnic din România, astfel că magazinele alimentare din România s-au umplut cu produse ungurești, americane, frantuzești etc., românii importă astăzi peste 60% din necesarul de carne și chiar și produse lactate, în timp ce producătorul autohton, țăranul român, este adus, efectiv, la sapă de lemn.

Operațiunea Distrugerea României

Piscicultura a situat România până în 1988 pe primul loc în Europa. Marile amenajări piscicole, realizate cu eforturi financiare uriașe, produceau în 1988 aproape 80.000 tone de pește. La această cantitate se adaugau capturile flotei de pescuit oceanic de circa 150.000 tone, anual. Rezulta o producție anuală de 230.000 tone, – astăzi, producția internă este cu mult sub jumătatea celei obținute înainte de 1989 iar România nu mai are flotă oceanică de pescuit, de fapt nu mai are Flotă deloc.

Cel care a desăvârșit munca lui Ilici, în timpul Regimului lui Umil Constantinescu, a fost Traian Băsescu ”negociatorul” cu Banca Mondială, al așa numitului programul ASAL.

Datorită Programului ASAL, România a cunoscut un recul în domeniul Agriculturii imposibil de evaluat cu exactitate, practic întreaga bază de producție și prelucrare a Agriculturii a fost dezorganizată și apoi distrusă, iar pierderile s-au ridicat la câteva miliarde de dolari.

Programul ASAL, acceptat de toate guvernele de după 1989 fără ca Parlamentul să ia act de prevederile acestuia, a însemnat acceptarea de către PDSR, PD, PNL, UDMR și PNȚCD a unui plan de distrugere a tuturor componentelor și pârghiile Agriculturii, respectiv: – dispariția IAS și a complexelor zootehnice;

– stabilirea unor taxe vamale total nefavorabile României; – renuntarea la pârghiile economico-financiare care stimulau producțiile agricole;

– abrogarea unor legi care vizau susținerea agriculturii; – lichidarea sau transferul în domeniul privat – de cele mai multe ori destinația era cunoscută dinainte – a unităților din industria alimentară;

– interzicerea subvenționării creditelor pentru agricultură.

După ASAL, din 9,2 milioane de hectare de teren arabil de calitate specială la nivel european mai bine de jumătate a ajuns pârloagă sau a fost îmbucătățit în așa hal încât a ajuns de nefolosit.

Țăranii români au ajuns cerșetorii Europei de Est, lipsiți de orice fel de ajutor, subvenționare, condamnați la sărăcie așadar au început să își vândă ultima avere, pământul.

Foarte rapid România a ajuns pe primul loc în Europa și pe locul zece în lume după procentul de teren agricol deținut de companii străine.

Nu există o statistică oficială clară, dar pe estimarile asociațiilor de producători agricoli se evidenția că peste un milion de hectare erau deținute de companii românești cu acționariat străin, iar alte circa 2 milioane de hectare sunt in arendă. În total, circa o treime din suprafața agricolă a tării ar fi controlată de străini. Practic din cele 4,5 milioane de hectare ce mai erau disponibile acum un deceniu, 2- 3 milioane au fost deja luate de străini în ultimii ani.

Fonduri de investiții sau companii agricole străine au investit sume impresionante pentru achiziționarea de teren agricol în România, afacere avantajoasă datorită prețurilor mici și a calității deosebite a solului. Spre exemplu, în Germania un hectar costă în medie aproximativ 15.000 de euro iar în Marea Britanie prețul sărea de 20.000 de euro în Olanda ajunge la 60 000 de euro. La noi, de zece ori – douăzeci de ori mai ieftin.Reclama din presa franceză a timpului suna cam așa – “Noul Eldorado – pământurile României”.

« Roumanie • près de 15 millions d’hectares de terres agricoles • Deuxième superficie écologique du continent après la France • pourrait nourrir 80 millions de personnes • le futur grenier de l’Europe ».

Grânarul Europei dar nu al românilor

De exemplu, în judetul Timiș, se estima că aproximativ 150.000 de ha de teren agricol – aproape o treime din suprafata agricolă a județului – erau cultivate de companii detinute de investitori italieni. Cea mai mare parte a terenului cultivat este, de asemenea, deținută de aceste companii străine.

Odată cu intrarea în vigoare a acordului cu UE din 2014 fenomenul mătrășirii și înhățării terenurilor agricole din România, a primit deja și un termen specializat: „land-grabing”

La vremea aceea o anchetă a CRJI și a publicației De Correspondent din Olanda a scos la iveală faptul că un gigantic fond de investiții Rabo Bank se ocupa la noi cu așa numitul ”land grabing” prin fals în acte și înșelăciune, și a achiziționat peste 21.000 de hectare de teren arabil în România. Și era doar unul dintre Fondurile implicate în operațiune. Metoda nu era doar cu specific olandez.

”Una dintre filialele Rabo Farm a lucrat în cele mai multe cazuri cu intermediari care l-au angajat pe Gheorghe Papuc, un infractor condamnat, să le găsească terenuri de vânzare. Sătenii mai vârstnici explică cum Papuc a venit la ei în toiul nopții, i-a hărțuit și i-a păcălit să își vândă terenurile. Toți cei cu care am discutat ne-au spus exact același lucru. Că au fost îmbarcați într-un autobuz într-un oraș învecinat împreună cu alte zeci de consăteni.

Odată ajunși acolo, ei au fost duși într-un bloc, apoi împinși într-o cameră mică puțin luminată și puși să semneze în fața unui notar că renunță la terenuri. Rabo Farm a cumpărat terenuri în cel puțin 51 de sate românești, toate aflate în zone de câmpie din vestul, sudul și estul țării.

După achiziționare, Rabo Farm a dat în arendă pământurile către „arendași pricepuți” dintre care un sfert sunt fie politicieni, fie infractori condamnați pentru diferite infracțiuni, furt, mită sau pentru că au exploatat oameni, ori baroni locali aflați în strânsă legătură cu oficiali corupți.

Contractele încheiate între arendași și Rabo Farm arată că fondul de investiții se folosește de o lacună legislativă care îi permite să redirecționeze subvențiile pentru agricultură venite de la UE către propria teșcherea, deși nu cultivă de fapt pământul. Arendașii transferă subvenția către Rabo Farm drept garanție pentru arendă, redirecționând astfel ajutorul principal oferit de UE pentru agricultură dinspre fermieri către investitori.”

Fondul de investiții vindea terenurile fermierilor români fără acordul lor, cu complicitatea primarilor ticăloși, a consiliilor locale care emit acte în fals, scot înscrisuri oficiale tot în fals și execută copios abuzuri în serviciu, la care se adaugă activitatea infracțională a judecătorilor și notarilor locali ce fac parte dintr-o vastă rețea de corupție ce căpușează și distruge agricultura românească.

Rapoarte din perioada respectivă realizate de o organizație fără nici o legătură cu statul român – The EcoRuralis – aratau că între 2002-2010 au dispărut 150.000 de ferme.

Semnalele de alarmă trase la aceea vreme n-au avut niciun efect, a continuat marșul distructiv iar autoritățile statului român s-au ferit cu grije să deranjeze ”investitorii” de afară de unde venea șpaga așadar singurele hărți ce ilustrează o parte din land grabingul autohton sunt realizate acum șapte ani de către ONG-ul numit.

“Nu știu dacă mai avem ce vinde în țara asta, pentru că dacă am vândut și pământul ne-am dus naibii; televiziunile, spuneți oamenilor adevărul!” spunea prin 2014 reprezentantul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România 

“Constituția actuală, ca și cea din 1866, apoi din 1923 și 1938, interzice categoric vânzarea pământului către străini sau apatrizi. Deci, de la Constituția lui Cuza încoace, nu li s-a permis străinilor să cumpere terenuri în România. Sub nici o formă. Și legislația românească, de mai bine de un secol, a fost recunoscută în Europa, până în 1944, ca una dintre cele mai bune. Dacă se dorea o lege bună, nu trebuia decât să se reactualizeze legislația de dinainte de 1944 și aveam din nou cea mai bună legislație din Europa, o legislație cu specific românesc.”, spunea regretatul profesor de drept Corneliu Turianu.

Iar profesorul Ilie Bădescu amintea în urma unei dezbateri-semnal de alarmă pe această temă organizată de Liga Studenților și A.S.C.O.R. în urmă cu mulți ani că, într-o discuție purtată cu câteva personalități românești, o distinsă reprezentantă a Europei, doamna Karen Fog, a făcut următoarea mărturisire: „Este păcat că în România dezbaterile despre integrare se limitează la alinierea legislației și a standardelor la cele comunitare, dar nu se discută problemele de fond. Aceste probleme sunt evitate. între altele, legislația trebuie adaptată nu numai la exigențele comunitare, ci și la nevoile României însăși.”

În urmă cu un secol milioane de țărani români s-au dus la război cu promisiunea că vor primi pământ. Marea Unire, visul României Mari, a costat viețile a 1,2 milioane de români. Pământul pe care l-au primit s-a dus de izbeliște odată cu jertfa lor de sânge. Comuniștii, neocomuniștii și mai nou liberalii au desăvârșit spolierea celei mai de seamă averi a României, a venit rândul și uteciștilor leniniști de la USR Plus să-și aducă aportul la mătrășirea ultimelor palme de pământ rămase.

Dacă vor reuși, înseamnă că românii nu vor mai călca pe pământ românesc.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns