ALERTĂ. Românii au ieșit în stradă la miezul nopții. Proteste violente în toată țara împotriva noilor restricții: „Jos Guvernul! Criminalii!” Protestele continuă azi în toată țara începând cu orele 17:00

Prima seară sub noile restricții a fost una greu de acceptat de către majoritatea românilor, astfel că sute de oameni s-au strâns pe străzile mai multor orașe din țară pentru a protesta. Printre localitățile în care cetățenii au trăit o noapte zbuciumată se numără București, Constanța, Brăila, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Focșani, Ploiești, Pitești, Galați și Arad, informează playtech.ro

Jandarmii nu au făcut față mulțimii

Duminică seara a fost prima noapte în care au intrat în vigoare noile restricții impuse de autorități, iar românii nu au putut accepta așa ușor decizia celor care ne conduc. În semn de nemulțumire, sute de tineri din marile orașe au organizat proteste spontane în cadrul cărora au scandat împotriva Guvernului și a noilor restricții care le îngrădesc libertatea.

În cursul zilei de duminică, milioane de români s-au adunat buluc în magazine pentru a profita de puținul timp liber ca să își procure cele necesare. Din păcate, după închiderea magazinelor, oamenii au stat la cozi în benzinării sau au optat pentru livrări la domiciliu.

Protestele au fost transmise live pe Facebook de către diferite persoane, iar scandările împotriva autorităților sunt numeroase și radicale, majoritatea dintre acestea solicitând demisia și libertatea: ‘Jos Guvernul!’, ‘Toate partidele, aceeași mizerie!’, ‘Libertate!’, ‘Jos cu starea de alertă!’, ‘Criminalii!’.

Pe toată durata manifestațiilor, polițiștii au escortat grupurile de oameni, asigurându-se că se respectă măsurile de restricție. Cu toate acestea, mai mulți protestatari au fost surprinși fără mască în mijlocul mulțimilor de oameni.

La București, sute de tineri s-au aflat în fața Guvernului mult după miezul nopții. Aceștia au plecat acasă abia dimineața, după ce au străbătut la pas bulevardele de referință ale Capitalei, precum Bulevardul Magheru, Piața Universității, dar și Iancu de Hunedoara.

„În noaptea de 28 spre 29 martie, și nu în orice noapte, în noaptea de duminică, timpul nu a mai avut răbdare și miile de oameni au ieșit să demonstreze împotriva rectricțiilor impuse de regimul Iohannis. Un moment istoric având în vedere bătaia de joc nesfârșită la care a fost supusă populația de la începutul pandemiei până astăzi”, a declarat Marius Tucă, în cadrul emisiunii pe care o moderează, potrivit alephnews.ro.

“Ieșiți în stradă! Vrem libertate”

Sute de oameni au ieșit în stradă și în Galați, blocând strada Galați, dar și alte artere. Cetățenii s-au revoltat împotriva noilor restricții, strigând într-o atmosferă de galerie “Libertate! Ieșiți în stradă! Huoo”.

Nici la Brăila atmosfera nu a fost una calmă, astfel că cetățeni au scandat “demisia” sau “Brăila, trezește-te”.

În Constanța, agitația a fost la fel de mare, astfel că zeci de tineri au umplut străzile orașului, cerându-le autoritățile să schimbe aceste restricții mult prea dure: „Libertate”, „hoții”, „masca jos”, deschideți HoReCa”, „Jos Chițac”, „jos Guvernul”, au fost câteva dintre scandările auzite din mulțime.

La Timișoara, orașul cu cea mai mare rată de incidență a cazurilor, oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva lui Arafat. Oamenii, fără să poarte mască, au scandat: „Arafat, nu uita, Timișoara nu-i a ta”. Liderul protestului a transmis, de asemenea, că eventualele amenzi care vor fi date nu sunt legale.

Pentru al treilea weekend consecutiv, românii ies în stradă în mai multe orașe ale țării pentru a-și exprima dezacordul față de restricțiile din ce în ce mai dure și față de obligativitatea vaccinării. La București sute de protestatari s-au adunat alături de Pompiliu Diplan și mișcarea Stare de Libertate în Piața Universității.

De acolo, pe la ora 1 noaptea au plecat în marș către Piața Victoriei, unde au scandat „Jos, Guvernul!”. După ora 2:15, ei au părăsit Piața Victoriei și au trecut prin Piața Revoluției pentru a ajunge din nou la Universitate, unde au putut ocupa carosabilul. La ora 3 protestul nu se terminase încă în Piața Universității. Tot acolo se vor întâlni și luni după-amiază la ora 17:30.

Lozincile lor preferate sunt „Arafat judecat pentru cei legați de pat!”, „Cîțu, terorist!” și „A-sa-si-nii!”. Ei mai strigă și: „Să vă fie frică, poporul se ridică!”, „Jos cu Starea de Alertă!”, „Toate partidele – aceeași mizerie!”, „Nu plecăm!”, „Li-ber-ta-te!”, „Toată Țara!”. Au cerut, totodată, reîntoarcerea elevilor în băncile școlii, oprirea prelungirii stării de alertă și libertate pentru creștinii ortodocși, până la ora 5 dimineața în noaptea de Înviere.

Supărați că presa, cu mici excepții, a tăcut asurzitor pe subiectul protestelor, manifestanții au strigat „Să vină presa să îi scoatem lesa!”, iar nehotărâților „responsabili” le-au transmis: „Ieșiți din casă dacă vă pasă!”. Alte strigături: „Fără violență!”, „Jandarmeria apără hoția!”, „NU CEDĂM!”, „Jos Iohannis!”, „Pompierii sunt cu noi!”, „Ro-mâ-ni-a!”, „U-ni-ta-te!”, „Li-ber-ta-te!”, „Neamul s-a trezit că ne-ați umilit!”, „Noi suntem valul 3 și venim peste ei!”, „Noi oprim carantina!”, „Jos, Voiculescu!”, „M**e Arafat!”, „Jos masca!”, „Fără declarație!”.

Cele mai interesante lozinci au fost „Jos, Masoneria!”, „Jos, bolșevicii!”, iar Pompiliu Diplan a dat stingerea pe la ora 3 dimineața cu strigătura „La 5 jumate, la Universitate!”, ora 17:30 fiind momentul de rendez-vous pentru un nou protest în Piața Universității.

TIMIȘOARA era încă în stradă la ora 4:30 dimineața. „Un USR-ist, pui de hitlerist!” este lozinca pe care o strigau la adresa primarului Dominic Fritz (USR), căruia i se pregătește un referendum de demitere. Timișorenii se vor reîntâlni la ora 17:00 în Piața Operei.

La Galați protestatarii au blocat centrul orașului, o stradă și s-au urcat pe mașini. La Timișoara, câteva zeci de persoane au făcut un careu cu steag tricolor și pancarte, în jurul avocatului Gheorghe Vela. Proteste similare au loc și la Arad, Cluj-Napoca, Brăila, Constanța.

România TV transmite live protestele care s-au întins în 4 orașe mari dincolo de miezul nopții. Potrivit aceleiași surse, la Constanța protestatarii s-ar fi adăpostit într-o biserică.

Ora 2:00 Sibienii au pornit în marș din Piața Mare în jos pe strada pietonală din centrul orașului, printre terasele închise de cu seară la ora 20:00. Au coborât spre Piața Unirii, au înaintat pe Calea Dumbrăvii și se îndreaptă spre bvd. Mihai Viteazu. De acolo au pornit pe str.Rahovei și s-au întors pe bvd. Vasile Milea, unde încă mărșăluiau la ora 3:00.

Ora 2:00 Mii de bucureșteni au ocupat Piața Victoriei și strigă „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga Libertatea noastră!”. Ei sunt supărați pe reporterii tendențioși care au venit să îi filmeze și strigă „Toate canalele, aceeași mizerie!”. „JOS GUVERNUL!” e cea mai repetată lozincă, precum li „Nu mai stați în casă!”. 

ORA 2:30 lozinca „Jos, Voiculescu” se strigă pe străzile Bucureștiului.   Ora 2:35 grupul de protestatari se află în Piața Revoluției și se îndreaptă spre Piața Universității.    Ora 2:45 în drum spre Piața Universității, Pompiliu Diplan răspândește mesajul „La 5 jumate – la Universitate!”, referindu-se la reluarea protestului luni la ora 17:30.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?