Se clatină fotoliile puterii! Curtea de Apel București a anulat ÎN ÎNTREGIME ultimul Ordin al lui Arafat cu privire la carantinarea Timișoarei!

Asociația Academia Memoriei de la Timișoara, prin președinte av. dr. Sbârnă Sever Alexandru și reprezentată în instanță de avocat Ana Săcrieru a obținut anularea în întregime a Ordinului 6699/21.03.2021 al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind carantinarea Timișoarei, pentru limitarea drepturilor și libertăților fundamentale cetățenești, informează un comunicat trimis pe adresa redacției R3media.

Azi, 30 martie 2021, Curtea de Apel București a admis cererea motivată prin aceea că temeiul juridic invocat pentru emiterea acestui ordin este unul care nu se încadrează în limitele constituționale. Astfel, Asociația a arătat că prin Decizia CCR 152/2020 s-a statuat că Guvernul are o competență de legiferare limitată în domeniile care vizează drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, precum și în ceea ce privește adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecințe negative asupra drepturilor, libertăților și îndatoririlor constituționale.

Pe de altă parte, Asociația a mai invocat desconsiderarea art. 12 din Legea 136/2020 prin aceea că lipsește o hotărâre a Comitetului Județean Timiș care să fi stat la baza ordinului de prelungire a carantinării, precum și încălcarea gravă a principiului proporționalității și necesității măsurii dispuse prin el.

Reamintim că șeful DSU, Raed Arafat, a carantinat Timișoara peste capul CJSU Timiș, care votase împotriva acestei decizii, informează R3Media.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?