Pe 5 Mai 2001 este eliberat Ilie Ilașcu, unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia

Pe 5 Mai 2001 este eliberat Ilie Ilascu, unul dintre fondatorii Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia

Ilie Ilascu este un erou al războiului dintre Republica Moldova şi aşa zisa republica transnistreana. Împreună cu alţi tovarăşi de luptă a fost deţinut politic, prizonierul separatiştilor pro-rusi din Transnistria, indurând cu toţii mulţi ani de închisoare dură, torturi, umilinţe şi asta numai pentru că au crezut în romanism, în datoria de a-ţi apăra patria şi neamul.Ilascu se număra printre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992), o mişcare care a fost dizolvata de către forţele separatiste de la Tiraspol, informează Glasul info.

A participat activ la războiul de pe Nistru din anul 1992 fiind comandantul unor forţe militare speciale aparţinând Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova.

Între 1992-2001 a fost “deţinut politic” al aşa ziselor autorităţi ale republicii separatiste transnistrene, fiind chiar şi condamnat la moarte de către o instanţă subordonată politic Rusiei, în timpul unui simulacru de proces, timp în care a fost ţinut în nişte condiţii umilitoare.

Pe 5 Mai 2001 este eliberat Ilie Ilascu, unul dintre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia

Din surse militare ruseşti, se ştie că Ilie Ilascu împreună cu unitatea să specială a cauzat pierderi însemnate Armatei a 14-a ruse şi în rândul cazacilor aduşi să lupte împotriva proaspăt independenţei Republici Moldova. Sunt însă informaţii neconfirmate că în luptele de pe Nistru ar fi murit şi militari ucraineni care în mod normal nu ar fi avut motive să fie implicaţi în acel aşa zis război.

Cu sprijinul şi presiunea comunităţii internaţionale, printre care cele mai influente au fost APCE şi UE, Ilie Ilascu a fost în cele din urmă eliberat de către aşa zisele autorităţi de la Tiraspol şi predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi ale României.

Ilie Ilascu a avut şi două mandate de senator în Parlamentul României între 2000-2004 şi între 2004-2008 iar între 2001-2008 a fost şi membru titular al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegaţiei României, transmite Glasul info.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns