Bătrânica, ursul și prințul

Un sărut și o crimă premeditată. E despre adevărata iubire sau lipsa ei.

Ordinea din titlu nu e deloc întâmplătoare, căci așa i-aș rândui eu în funcție de viața fiecăruia și sfârșitul ursului.

Bătrânica, sărutând picioarele tinerei activiste LGBT, s-a întors îndreptată la casa ei. Asemenea vameșului din pildă, aș îndrăzni să afirm, dovedind iubire de Domnul și de aproapele. Cu asemenea adevărate eroine, neamul nostru omenesc mai are nădejde de îndreptare. Tare îmi doresc ca fata să fi prins esența nobilului gest și să părăsească drumul morții sufletești pe care păsește din convingere. Mai mult decât atât, cele două atitudini din fapta relatată de o parte din presă mi se par definitorii pentru categoriile din care fac parte protagonistele.

Ursul a murit, cândva vor uita poate toți de felul în care s-a sfârșit Arthur. Cei ce au sesizat crima nu au însă dreptul să tacă, unii nu o vom face. Dacă gestul vânătorului, dacă îl putem numi vânător pe străinul prinț, e legal ori ba, nu contează așa mult pentru mine, nu sunt jurist și nu cunosc legislația în domeniu. După faptă, și răsplată! Tare aș vrea ca autoritățile statului cu atribuții în speța aceasta să-și facă datoria, neținând seama de rangul ucigașului și necăutând la fața omului și la banii săi, asemenea unui drept judecător, cu frica Domnului și rușine de oameni, punând Adevărul mai presus de toate.

Cât despre prinț, i-aș căina pe părinții care l-au crescut și educat așa. E oare moral să ucizi din plăcere un animal? Eu cred că nu și nici nu am cum înțelege vânătoarea ca sport (halal sport!) sau ca pasiune, căci una e să ucizi pentru a te hrăni sau eventual în legitimă apărare (o vină există totuși chiar și aici, cred eu) și alta e să ucizi fără nici un motiv întemeiat. E imoral și faptul de a cumpăra dreptul de a ucide animale sau oameni. Am zis și oameni, căci am urmărit niște secvențe dintr-un film unde niște presupuși mari vânători (oameni cu bani, fără conștiință – ucigași fără scrupule) se întreceau în căutarea lor de a ucide primul prada. Vânatul – un om, căruia i se dădea doar un termos gol pentru apă, de unde o găsi. Nu era un om obișnuit, ci unul extrem de antrenat, dar totuși… Atât de subumani am ajuns? De fapt, sub regnul animalelor, căci ele nu ucid de plăcere, ci pentru a supraviețui.

Veți spune, știu, e doar un film. Sunt conștient de asta, dar oare nu riscăm să ajungem cândva așa ca societate? Asta dacă nu cumva asemenea lucruri sinistre (a se citi demonice) nu se întâmplă deja prin nu știu ce locuri uitate de lume sau insule private. Nu e condamnabilă bogăția în sine, ci reaua ei întrebuințare. Tot așa, nici sărăcia nu e o virtute, dacă lenea e cauza. Dacă însă sărăcia nu are cauze imputabile săracului cu pricina, atunci contează, pe drumul mântuirii sufletului, cum o înțelegem și cum ne trăim viața, cârtind sau binecuvântând pe Domnul.

Avem în Biblie un bogat/sărac celebru: dreptul și mult-răbdătorul Iov, pe care l-am prăznuit pe 6 mai. Să luăm seama la pătimirile lui, din pizma diavolului (!), cugetând la spusele sale, devenite emblematice pentru acest Sfânt: ,,Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook