Acvariul

„Nu ne interesează!”
Așa mi-a răspuns acum câțiva ani o tânără elevă de liceu din Chișinău, care făcea parte dintr-o clasă ce fusese adusă să participe la o audiție de teatru radiofonic dedicată martirilor români ai pușcăriilor comuniste și pe care o rugasem să-mi spună ce impresie i-a lăsat piesa.

„Nu-i nimic! O să te intereseze când o să-ți aducă acasă, în coșciug de aluminiu, trupul logodnicului tău mort in Afganistan!”
S-a auzit vocea năpraznică a unei doamne între două vârste, care tot timpul piesei stătuse nemișcată în fundul sălii și care auzise replica seacă și fără de nicio emoție a tinerei eleve. Aerul sălii, ce încă mai rezona de sfintele suferințe ale martirilor noștri, făcu, parcă, o punte de liniște sfântă pe care să pășească cuvintele dureroase ale doamnei, afectată de răspunsul de o dezinvoltă indecență a tinerei fete. Dar tot în aceeași liniște se auzeau, ca niște sunete de greier, cum elevii de liceu butonau nevrotic mobilele lor, prinși de realitatea virtuală, ca-ntr-un acvariu. Și nu știu de ce, în clipa aceea, ca un dar al martirilor neluați în seamă, m-a învăluit o inocentă amintire din propria-mi copilărie.
Eram mic, să tot fi avut cinci sau șase ani când tata m-a dus să văd acvariul din Constanța, de lângă Cazinoul aflat atât de aproape de malul Mării Negre. După ceva timp, când ochii mei se umpluseră de mirare în fața acelor frumuseți exotice, tata m-a găsit lângă un acvariu, privind fix la un peștișor frumos colorat.

„Ce faci aici?”, m-a întrebat curios el, văzându-mă că stăteam nemișcat de multă vreme în fața micului acvariu.

„Stau de vorbă cu el!”, i-am răspuns, ridicând încet degetul spre noul meu prieten, peștișorul.

„Și ce-i spui?”, m-a întrebat amuzat și-n același timp curios tata.
Știu că m-am uitat puțin bănuitor în dreapta și în stânga, ca nu cumva cineva să mă audă și apoi i-am răspuns:

„Îi șoptesc că la 20 de metri de aici este marea!”
Tata a zâmbit. M-a mângâiat ușor pe frunte și m-a luat de mână. Afară soarele strălucea, iar valurile mării se jucau nestingherite cu libertatea lor.

Și de ce oare în clipa aceea am vrut să le șoptesc elevilor captivați în acvariul lor virtual că valurile libertății lor tocmai trecuseră pe lângă ei?

de Dan PURIC


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns