Pe 27 Mai 1821 a fost ucis mișelește Tudor Vladimirescu în urma unui complot al eteriștilor

Tudor Vladimirescu, bancnota de 25 LEI

Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematica a istoriei Ţării Româneşti de la începutul secolului al XIX-lea, remarcându-se drept conducător al Revoluţiei de la 1821 şi al mişcării pandurilor. Prinderea şi uciderea lui Vladimirescu a fost ordonată de către Alexandru Ipsilanti, fiind posibilă prin trădarea lui Tudor de către căpitanii Dimitrie Macedonschi şi Hagi Prodan, ambii aflaţi în slujba eteriştilor, informează Glasul info.

Pe 27 Mai 1821 a fost ucis mişeleşte Tudor Vladimirescu în urma unui complot al eteriștilor
Iată ce scria marele istoric roman, Nicolae Iorga, despre evenimentele care au precedat moartea lui Tudor Vladimirescu:


“A fost omorât noaptea, la marginea oraşului Târgovişte, sub geană dealului de sub care priveghează mănăstirea cu rămăşiţele pământeşti ale lui Mihai.
Călăii au fost 3 ostaşi care nu stătuseră niciodată în faţa duşmanului. Îl ciocaltira cu iataganele la ceasuri de noapte, când fac isprăvi tâlharii, în ziua de 27 mai 1821.

Ţăranul acesta, Tudor, făcuse un mare păcat. Voise ca în ţara lui să aibă parte de fericire şi putere săracii neamului românesc.”

Eteriştii au pus la cale un complot în urma căruia Tudor Vladimirescu a fost ridicat de la Golești (Ștefănești), Argeș şi ucis apoi în noaptea de 27 spre 28 mai la Târgoviște, călaii săi având ca pretext o falsă acuzaţie de colaborare a lui Tudor cu otomanii împotriva eteriei. Sursa: Glasul.info


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns