1 Iunie, copii, părinți și suferință

Vom sta alături de familia Furdui, greu încercată. Vom milita pentru dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri și tradiții…

captură site ARN

Ziua de 1 Iunie ar trebui să fie mereu o zi de bucurie pentru fiecare copil care a văzut lumina zilei  – dar iată că, pentru unii părinți și copii, această  zi a copilului este îmbrăcată în tristețe și în suferință.  După cunoscutul caz al copiilor Bodnariu,  alți copii sunt smulși de lângă părinții lor și aruncați în grija statului, pentru motive cel puțin la fel de stupide.

„Copiii”, ni se spune din tot mai multe direcții, „nu sunt ai părinților, ci ai noștri, ai tuturor!” Nu știu cum s-a putut insinua în mințile postmodernilor această idee de-a dreptul ineptă, dar știm că ea nu e nouă. O aflăm încă din scrierile lui Platon…

Dar n-am vrea să fim pesimiști într-o zi ca aceasta. Vechimea unei idei proaste nu o transformă în adevăr. Înseamnă doar că nu are margini. Iar când e enunțată de minți luminate (?), ea pare să fie mai adâncă sau mai largă decât universul însuși… Cu toate acestea, vom fi mai degrabă încrezători. Dacă în două mii de ani, această enormitate – oricât de nelimitată ar fi ea –   nu a reușit să acapareze lumea în întregime, putem spera că nici în următorii două mii de ani n-o va face.

Cei care suntem în ARN știm ce căutăm aici. Suntem aici pentru că noi, părinții,  l-am văzut pe domnul Peter Costea luptându-se cu un sistem infernal în Norvegia. Un sistem care ne explică superior și „civilizat” un lucru greu de înțeles: „copiii sunt ai statului”.  De la Platon, prostia omenească face un salt peste timp tocmai până în Norvegia sec. al XXI-lea. Apoi prin Germania. Și sper că nu-și imaginează cineva că pe noi, românii, ne va ocoli doar pentru că suntem încă! oameni buni la suflet!? 

  • Continuarea poate fi citită aici.

 ,,… când citim cum Platon ar fi vrut ca toți nou-născuții să fie niște „fără de părinți crescuți de magistraturi”, iar Elyot ca băieții să nu vadă bărbați înaintea vârstei de 7 ani, iar femei niciodată după această vârstă, și cum Locke ar fi vrut ca micuții să aibă încălțăminte ruptă și gândul departe de poezie  – ar fi cazul să le mulțumim adevăratelor mame, adevăratelor doici și (mai presus de toate) adevăraților copii, pentru încăpățânarea binefăcătoare cu care au reușit să păstreze bruma de sănătate mentală a umanității.” (C.S. Lewis, Desființarea omului)

Acționează acum! Semnează petiția de susținere a familiei Furdui și distribuie-o și către 10 prieteni! Îți mulțumim!

Iosif Barna


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns