„Dreptatea lui Dumnezeu este plină de dragoste şi milă“

Cum trebuie să înţelegem cuvintele Mântuitorului de la Botezul Său: „… să împlinim toată dreptatea“?

Vedem aici smerenia cea înţeleaptă a Stăpânului lumii. „Să plinim toată dreptatea“  înseamnă săvârşirea şi împlinirea tuturor poruncilor. Aici amândoi erau drepţi: şi Mântuitorul şi Sfântul Ioan Botezătorul, şi amândoi umblau în poruncile Domnului fără prihană. De vreme ce se cădea să împlinească toţi oamenii această dreptate (botezul) şi Hristos, venind, o plineşte, căci Mântuitorul era şi om şi Dumnezeu. Precum Mântuitorul S-a tăiat împrejur, a păzit sămbetele evreilor, tot aşa S-a supus Botezului Sfântului Ioan Botezătorul şi proorocul, precum că a fost voia lui Dumnezeu ca să se boteze toţi oamenii.

Gândindu-ne la pilda fiului risipitor, a lucrătorilor tocmiţi la vie, sau la smochinul neroditor, se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu?

În cazul celor trei pilde, nu este vorba de nedreptatea lui Dumnezeu, ci de bunătatea Sa infinită. Pe fiul risipitor îl iartă pentru ca s-a pocăit, lucrătorilor viei le-a plătit mai mult din bunătatea Sa, iar smochinul a fost blestemat şi s-a uscat, arătând dreptatea Sa că „precum acest smochin fără roade se aruncă în foc tot aşa şi oamenii fără roade (fapte bune) vor fi pedepsiţi în foc“.

Sfinţii Părinţi susţin că, în viaţa creştină, dreptatea este aşezată în slujba virtuţii iubirii. Iubirea creştină nu anulează valoarea dreptăţii?

Dreptatea creştină este întotdeauna unită cu iubirea creştină şi de aceea dreptatea în Biserică se aplică unanim, iar uneori dreptatea se aplică cu pogorământ. Tâlharul de pe cruce a fost iertat şi s-a mântuit pentru că s-a pocăit; dacă Dumnezeu Hristos ar fi aplicat dreptatea fără iubire, nu l-ar fi mântuit, dar făcând un pogorământ prin faptul că s-a pocăit, prin iubire l-a iertat. La fel şi vameşul, femeia adulteră, fiul risipitor, Sf. Pavel etc. Legile aplicate fără milă şi fără iubire pot să facă din stat un monstru, pe când dreptatea unită cu iubire nu va pierde dreptatea, ci mila va ajuta dreptatea să se plinească mai bine. Iubirea face ca exigenţa generală să se aplice în mod corect, prin pocăinţă, cazurilor individuale (legea talionului – dreptate excesivă unde lipseşte iubirea). Deci iubirea creştină nu anulează valoarea dreptăţii, ci o ajută să se aplice mai bine.

Sfinţii Părinţi ne spun că nu trebuie să dăm celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. Care este raportul dintre dreptatea omenească şi dreptatea divină?

Dreptatea lui Dumnezeu este plină de dragoste şi milă, pe când dreptatea oamenilor este relativă şi egoistă. În faţa lui Dumnezeu, dreptatea omenească este răstignită. După Sf. Evanghelie (Matei 24), aşa cum ne arată Mântuitorul Hristos, criteriul judecăţii finale va fi dragostea de aproapele (flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi mi-aţi dat să beau etc.), atitudinea faţă de semeni, în care se află chipul lui Hristos.

________________________

Pr. Gheorghe Mihăilă, Micul catehism: Ce trebuie să facem pentru a fi drepți, în  Ziarul Lumina,24 ianuarie 2009