Temeiuri evanghelice ale misiunii bisericii în societatea contemporană

         Biserica viază în societate, ea însăși fiind o societate religios-morală, care este totuși mai mult decât atât: ea este societatea oamenilor credincioși, cu Dumnezeu și prin Dumnezeu întreolaltă. Cu un termen consacrat, Biserica este ,,Trupul lui Hrisios”, organismul însuflețit de duhul lui Hristos. De aceea, ea nu are numai o dimensiune imanentă, vizibilă, ci și o dimensiune transcendentă, invizibilă. Participând la viața lui Hristos, ea este veșnică și scopul ei este mântuirea, fericirea și desăvârșirea în Hristos Iisus: ,,Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20; 28, 20), (Luca 24, 15), (Ioan 14, 23). Ca societate vizibilă, ea viază și lucrează în societate și în istorie, influențează societatea și istoria și e influențată de societate, de istorie, în ea însă, aspectul nevăzut și cel văzut sunt unite, căci prin cele văzute lucrează cele nevăzute. De aceea, și în aspectul văzut al Bisericii distingem elementele permanente de elementele schimbătoare care sunt condiționate social-istoric.

         O clarificare contemporană a învățăturii de credință constituie pentru Biserica Ortodoxă nu numai o necesitate internă, didactică și pastorală, ci și o obligație catehetică și misionară. Pe de o parte, Biserica simte nevoia de a gândi în mod continuu și în mod pastoral adevărurile de bază ale credinței sale, pe de altă parte, Evanghelia trebuie să fie interpretată în fiecare epocă, pentru fiecare situație, pentru fiecare generație. Biserica Ortodoxă are deci rațiuni proprii de a explica, de a îmbia și propovădui credința care a fost dată de Mântuitorul Sfinților Apostoli și aceștia Sfinților, odată pentru totdeauna (Iuda 3), tuturor celor ce se află în sânul ei, celor ce se pregătesc să intre, celor ce sunt încă în afara ei.

____________________________________________

Pr. Cătălin Constantin C. Caucă, Temeiuri evanghelice ale misiunii bisericii în societatea contemporană, Constanța 2012, p 7.

                                                     

Lasă un răspuns