Chipul de zeu al poemului transmodernist (5)

10. Dumnezeu glăsuieşte prin mine.

E bine? E bine! Între cer şi pământ

făptura lui reuneşte

pescar şi peşte

bărbat şi femeie

cuvânt şi idee.

Acelaşi Dumnezeu mă povăţuieşte

tăcând: „Fiule peste veşmânt

să porţi mereu un ARHEU!

Trupul să ţi-l învăluieşti

ca Ulise cel întors de la război.

Să te dezvolţi mai întâi printre morţi

şi-apoi printre vii. Ca sarea-n bucate

o să ţi se arate calea spre fluturi

şi spre albine. În preajma lor

cuvinte calme vei ţese şi-ţi vei reaminti

cum MAMA Elena de lumea ei şi-a ta

lua blândă seama, de frumuseţi

ca pietre-n zidul ce trebuia străpuns

spre izbăvitoarea înnoptare.

X X X

11. Vulturu-n gheare o duce pe zeiţa

macilor. Legănarea lor în vântul

reîncarnării. Peste umeri îmi tot trec

păsări din sufletele arborilor

fulgeraţi. Corabie prădată la ţărm

de ultimele scrisori adresate

culegătorilor din EUTOPIA,

transpoeţilor din SCRIITOPIA.

Se încolăcesc grămadă în SENS interzis

invocând-o pe NUT / pe Ioana,

maica îngerilor / pe Euridice

rănindu-şi tălpile subţiri de cristal

de vreascurile abia dobândite din

Arborii-Oglinzi. S-a sfârşit.

Uimit, pierdut în contemplarea unui câmp

cu focuri mari rămase în afară.

Iar Tata Ion: în micul cimitir de ţară.

X X X

12. Oh, ce cumplit să-ţi vezi trupul

îmbătrânind. În zadar îi pui

şapte lacăte şi studiezi Metafizica

lui Aristotel. Îi descoperi pe rând

micile defecţiuni prin care Moartea

se pregăteşte să-i ia locul –

cel meontologic, lăsând liberă

FORMA dintâi. În zadar precum

un tiran de Ev Mediu îţi creezi

iluzia unei securităţi perfecte

în Palatul de Aur / de Ceară /

de Smarald. Legea Fiinţării este

chiar această disperată TRANSLUCIDITATE

Conf. Univ. Dr:  Ion Popescu-Brădiceni