Retrospectivă: Criza economică, modalitate de hoție

    În emisiunea “Câțí bani v-au furat guvernanții în anul care s-a încheiat” la O.T.V. ora 00:00-1:00 prezentată chiar de Dan Diaconescu, aflăm lucruri uluitoare, cu toate că scopul emisiunii este  unul propagandistic. Majoritatea telelespectatorilor sunt și mai mult consternați de aceste statistici pe care le află după mai bine de șapte ani a guvernării PD-Liste.

Bugetul Statului Român are alocat la Sănătate și Apărare câte 3,5 miliarde euro. În Sănătate salariile sunt de 50 milioane euro la Apărare însă 2,7 miliarde euro. Învățământul are un  buget de 1 miliard de euro, salariile sunt doar de 120 milioane euro. Agricultura are un buget alocat de 1,5 miliarde euro. La Ministerul Mediului au fost alocaţi 300 milioane euro, la Ministerul Transporturilor 2,5 miliarde. C.N.A.D.R-compania dezvoltării regionale – 5 miliarde euro. În fine, primăriile aflate în dificultate financiară la sfârşitul anului 2011 li s-au suplimentat fonduri de 10 miliarde euro. Total cheltuieli 48 miliarde euro. Încasați 44 miliarde euro. Se vede limpede modul în care sunt cheltuiţi banii de la bugetul statului. Întrebarea retorică a noului preşedinte al partidului P.P.-D.D, de ce era nevoie să li se acorde primăriilor cele 10 miliarde euro dacă banii încasaţi de la buget sunt doar de 44 miliarde euro?

Nu înțelegem însă de ce Dan Diaconescu n-a știut aceste lucruri decât după demersurile de înființare a partidului? De ce a sprijinit atâțea ani ca jurnalist PDL-ul și doar de câțiva ani își desminte propriile atitudini politice? Unul dintre răspunsuri este conludent. Ori a uitat binele făcut de președintele Traian Băsescu și astfel poate fi acuzat de megalomanie, ori a făcut o alianță tacită cu acesta în vederea prelungirii guvernării PD-Liste, fiind acuzat de o indubitablă ipocrizie și parșivitate politică ceea ce este mult mai grav. Nu mai vorbim de anumite zvonuri în mass-media că partidul domnului Diaconescu ar avea ca fondatori oameni din suita preşedintelui Traian Băsescu şi alte asemenea care nu pot fi probate datorită lipsei de transparenţă din politica românească.

I.D.C.

 în revista MAGAZIN CRITIC, an VI, nr. 2(36), martie 2012

Lasă un răspuns