Să fii român uneori este greu, dar întotdeauna este atât de frumos!

     “Când în zori, înainte a porni la lucru, 30-40 de bărbaţi cât brazii cântă în cor “Deşteaptă-te romane”, parcă altfel vezi viaţa, iar oamenii din jur reacţionează”, mi-a spus  Dan Ciprian Grajdeanu,, românul care coordonează acţiunile Frăţiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, alcătuită din oameni ce se leagă mai ales în jurul faptelor şi mai puţin în jurul vorbelor. S-au alăturat astfel românilor din toate colţurile ţării care au înţeles că fraţii lor din Harghita şi Covasna au nevoie de sprijin, au nevoie să simtă solidaritatea românească, umărul nostru lângă al lor. Aşa au ajuns în Covasna, organizând într-un sat covăsnean o adevărată tabăra de muncă, ajutându-l astfel pe părintele Lucian Pozna să pună bazele unui cămin social pentru copii de români din sat, aşezământ menit a le oferi acestora educaţie creştină, o masă caldă, precum şi diferite activităţi cultural-educative.

   Organizarea celor din Frăţie a fost exemplară. S-au săpat şanţuri, s-au turnat betoane, s-au tras firele pentru instalaţia electrică, s-au făcut instalaţiile pentru apă şi canalizare, s-au ridicat pereţi. Dar mai presus de toate s-a ridicat nu speranţa, ci certitudinea că românii atunci când au o credinţă, un ideal şi un suport organizatoric pot face lucruri minunate, plăcute Lui Dumnezeu. Aşa se poate ridica o Tara, perete cu perete, sat cu sat, prin fapte mai mici sau mai mari, dar concrete, prin munca şi jertfă. Unul din membrii Frăţiei, constănţean de origine, spunea următorul lucru, referindu-se la fraţii săi: „Am cunoscut câțiva români care deși aveau tălpile de la încălţăminte tocite și îmbrăcămintea modestă, au strâns 7000 lei la care adăugând munca lor de câteva zile, au putut amenaja un aşezământ social pentru frații noștri români din Covasna”. În fruntea oamenilor, muncind ca un erou, a fost permanent Părintele Lucian, oameni din sat şi copiii lor, după cum ne-a spus liderul Frăţiei.

Hristos să te ocrotească, Dane, putere şi fericire să vă dea vouă celor din Frăţie. Cântecul şi munca voastră pentru Țară răsplătite să fie în Cer.

Autor: Mihai Tirnoveanu

Lasă un răspuns