Alfazetul pe versuri noi reîntrutocmit (6)

Foto: magazincritic.ro

25. Litera Ţ e o catabază şi o anabază

înrădăcinată în / ancorată în hău.

Poemul de faţă îşi are

propria fantastică transcendentală.

Profită ca Milarepa

de-o abulică magie

Oţioasă, stepa

îi ascunde drumul către Meka.

Litera-i închisă în orbul semn

iar misiunea mea e s-o eliberez

din materia opacă.

Litera Ţ zburdă de-acum

ca miez în gura unei pajuri

pe care călărind-o sper

să ies din Sexul Absolut.

Ca dintr-o Broască Ţestoasă.

***

26. Literele U, V, X, Y, Z, oropsite

de poet, îşi aşteaptă rândul.

***

27. Litera U mă uluieşte,

Litera V-i vigoarea-n care

litera X e-o-ncrucişare.

Litera Y cum o cupă,

o cuvă, stă iar să erupă.

dintr-o sorginte guadalupă

Litera Z mă zăpăceşte

cu zigurate, iar pe tata

l-ar fi chemat cândva Zapata,

iar mama cu-o zambilă-n păr

se profilează-n zarea-frescă.

***

28. Lucrarea-mi poate-i vag burlescă

ori – de ce nu? – funambulescă,

dar ea vizează-n evantai

să resemnifice în grai

străvechi simboluri pentru voi,

învăţăceii mei vâlvoi!

Conf. Univ. Dr:  Ion Popescu-Brădiceni

Lasă un răspuns