Insula de corali

„Uite, mamă, ce-am găsit!

Un pui de cuţit.

Uite: am stat pe stârci

şi mi-au ieşit dintre degete

doi cocostârci.

Uite ce am găsit, tată,

O altfel de fată –

parc-ar fi o păpuşă

cu ochii deschişi mari cât o uşă.

Uite, mamă, ce-am găsit eu!

Un spiriduş cât o măslină de greu.

O maşină de vizitat viitorul

când la joacă nu ne mai ajunge pridvorul

casei părinteşti construită pe-o stea.

Şi uite o pisică pe-o canapea

parcă făcută din chihlimbar

de un bătrân, ca-n poveste, tâmplar.

Uite, fiule, ce-am găsit în dulap

un soldat din vremea lui Napoleon fără cap,

ba şi unul de pe vremea lui Carol Întâi.

Şi mai uite în geam cum ne bate-un lămâi

cu frunzele lui ca nişte aripi îngereşti

ca să te-admire cât de dulce îmi eşti

şi frumos ca soarele de dimineaţă…

Uite, copile, un mosor cu aţă

pe care dacă-l întinzi peste tot

prin hodăi se transformă-n horbot

care şi el, dantelat ca un tigru,

se ţine, de-o pajură, în echilibru.

Mânca-l-ar mama de băieţel,

cartea din sertarul acesta-i castel

în care, de intri, vei deschide mistere

de nepătruns, ca nişte logosfere

în care dorm şi alţi năzdrăvani ca tine

fără să-i muşte nici furnici nici albine…

Mânca-l-ar tata de ştrengar,

uite ce-am găsit: un abecedar

în care nici vorbă în lucioasele pagini

de niscaiva cuvinte, ci numai imagini

cu fel de fel de animale ciudate

cu tot soiul de nenumărate

jocuri, care de care mai ispititoare.

Haide-ne-n ele, ca-ntr-o vâltoare!

Hai să ne jucăm de-a sinonimele,

nefiind ultimele dar nici primele

idei migratoare ori sinoverbe.

Hai să transformăm sensurile în jerbe

de crini, de brânduşi, de ghiocei,

şi-ai să înţelegi că pisoii, cei trei,

sunt trei copii necuminţi pedepsiţi

de un vrăjitor. Hai un basm să citiţi.

Haideţi la joaca de-a calamburul

vechi de când lumea. Sau hai să facem turul

insulei de corali într-o grozavă călătorie

şi voi ceilalţi copii: o sută, o mie.”

* din colecția „Poeme transmoderniste pentru nişte năzdrăvani”

de  Ion Popescu-Brădiceni


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns