Inima mea e un organ ciudat:
Prin ea trăiesc virtute și păcat,
Prin ea eu pot să urc și pot să cad,
Prin ea eu râd în Rai sau plâng în iad.

Inima mea e-un câmp de bătălie:
Se războiesc acolo pentru veșnicie
Armate luminoase de cete îngerești,
Cu legiuni hidoase de duhuri diavolești!

Deși e foarte mică, ea e nespus de mare!
Deși e foarte moale, ea e nespus de tare!
Atât de nesimțită, dar uneori cuminte,
Atât de înghețată, dar uneori fierbinte…

Privind cum ai făcut-o, Iisuse, sunt uimit,
Că nu-i organ în lume ca dânsa mai dorit!
În apărarea ei Tu îngeri ai trimis,
Iar la a ei portiță Tu bați, cum este scris.

Vreau să-Ți deschid, Hristoase, să știi că-‘s hotărât,
Căci viața fără Tine e ca un iad urât!
Când vei intra cu slavă de mare Dumnezeu,
Tu să-mi rămâi, Iisuse, în inimă mereu!

S-o vindeci de metehne, s-o speli, s-o primenești,
Și cu virtuți alese să o împodobești.
Apoi să-L chemi la Tine din cer pe Sfântul Duh,
Să vină ca și vântul cu vuiet, din văzduh!

Iar El venind, să-mi ningă în suflet flori de mai,
Pe mine-‘ntreg, cu totul să mă transforme-‘n Rai!
Iar când din nou voi fi făptură BUNĂ FOARTE,
Să îmi aducă, Doamne, odihnă blânda moarte…
amin

de Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?