Cerul e pătat cu sânge de lumină de apus,
Păsărele somnoroase, printre crengi de-acum s-au dus,
Doar spre orizontul roșu se mai văd niște cocori,
Care-‘s rupți de lumea asta, având cuiburile-‘n nori…

După gălăgia zilei, acum toate-‘s liniștite,
Cele ce au fost vioaie, acum cască obosite,
Cele care-au fost ascunse, cu sfială se ivesc,
Cele care ziua-‘s stinse, dintr-o dată strălucesc.

Profitând că uriașul Soare s-a ascuns sub zări,
Lună, stele și luceferi au ieșit de prin cămări.
Încărcate cu cerească, minunată energie,
Dau spectacol de lumină, strălucind cu veselie.

Și cu cât devine negru Universul cel imens,
Cu atât luminătorii strălucesc și mai intens!
Astfel după miezul nopții cerul este o splendoare:
N-au nimic aceste astre de invidiat la soare!

Liniștea și cerul nopții îi inspiră pe poeți,
Noaptea vin idei de geniu filozofilor isteți,
Noaptea mai cu spor se roagă oamenii lui Dumnezeu:
Însuși Dumnezeu Cuvântul, noaptea Se ruga mereu!

Noaptea au aflat păstorii de la îngeri, de Hristos,
Noaptea urmăreau și magii Semnul Crucii luminos,
Noaptea Cina cea de Taină s-a făcut, cum este scris,
Noaptea Euharistia ni s-a dat (cum fu promis).

Noaptea-i dată spre odihnă și spre sfântă rugăciune,
Noaptea cel ce mult greșește, să își ceară iertăciune!
Noaptea eu cu ochii-n ceruri, mă gândesc la veșnicie
Și slăvesc Dumnezeirea: SLAVĂ ȚIE, SLAVĂ ȚIE!
amin

de Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?