Cum putem beneficia de accesarea fondurilor europene în instituțiile de învățământ?

Parlamentul European / Bruxelles

  Participarea profesorilor la proiectele europene nu mai este acum un lux ca în urmă cu unsprezece ani când România nu era încă membră a Uniunii Europene. Cursuri de instruire s-au făcut în ultimii ani atât de multe că până şi un profesor din cel mai izolat catun din ţară şi-a permis să-şi obţină un certificat de absolvire. Şi cu toate astea, puţini sunt cei care au reuşit să beneficieze de roadele acestei învăţări.

  Fără îndoială că impactul proiectelor europene asupra dezvoltării profesionale este cu atât mai mare cu cât şcolile româneşti nu se mulţumesc să aplice ca simple partenere ci, reuşesc să devină chiar coordonatoare a unor programe educaţionale inedite pentru Europa Occidentală. Totuși atitudinea reticentă față de organizațiile non-guvernamentale le îngreunează și mai mult activitatea didactică în raport cu cerințele europene. Cel mai vizibil factor ce influențează dezvoltarea actului educațional este politizarea unităților de învățământ, direct dependente de instituțiile locale și mai deloc deschise către problemele reale a procesului instructiv-educativ. În plus este credibil acest gest firesc, ținând cont de lipsa de profesionalism a oamenilor politici care n-au nici pregătirea necesară și nici experiența minimă necesară normelor europene. Cu toate astea, multe școli din România au beneficiat de dezvoltarea infrastructurală, a bazei materiale și a actului educațional, grație unor profesori implicați în activități de voluntariat, independente de instituțiile de învățământ. 

  Vă scriu din postura unui astfel profesor, fondator a două asociații și unei federații educaționale cu o experiență de aproximativ treisprezece ani. N-am să vă împărtășesc din această experiență ca urmare a normelor deontologice profesionale, dar pot să vă încurajez pe domniile voastre să vă implicați în astfel de organizații de voluntariat. În primul rând, veți reuși să scăpați de birocrația sufocantă din învățământ, veți putea contribui la dezvoltarea bazei materiale și la îmbunătățirea actului instructiv-educativ, evitând imixtiunea autorităților locale în problemele interne ale școlii dumneavoastră. În al doilea rând și poate cel mai important, veți putea iniția orice tip de proiecte fără opreliști, putând beneficia gratuit de sprijinul unor profesioniști pe partea tehnică și informatică, acolo unde de cele mai multe ori școlile din România suferă cumplit. In concluzie, voluntariatul este cea mai bună soluție pentru dezvoltarea învățământului pe toate planurile și oferă cele mai mari satisfacții pe plan profesional.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns