Muncesc, muncesc.. Duminică, sărbătoare, nu mă uit: bat fierul cât e cald! Las’ că vine bătrânețea și mă găsește pregătit, a-haa, nu mă ia prin surprindere… sunt mai șmecher ca ea!

Pun deoparte… Pun bine, se-adună cu lopata. În vreo doi-trei ani îmi ridic casă, îmi schimb mașina (trec de la Dacie la una tare, nemțească, de la mama ei). Mai rămâne să mai trag câțiva ani. După aia, ce va fi? Păi ce va fi… o să stau cu burta la soare și-o să zic (chiar Hristos m-a învățat să zic așa!): ” Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește -te, mănâncă, bea, veselește -te”!

În momentul acesta al povestirii mele intervin trei posibile finaluri:
1. Se continuă pilda Domnului Hristos, mor și mă ia dracu’… “În noaptea asta vor lua sufletul tău, iar cele ce ai strâns, ale cui vor fi”?

2. Îmi dau seama de mentalitatea mea greșită, mă sperii auzind predicile duhovnicilor despre iad, citesc cu proprii mei ochișori cuvintele Domnului despre viața veșnică, le cred și încep și eu ca tot creștinul să mă întorc spre Dumnezeu, până nu-i prea târziu: puțină spovedanie, puțină biserică, puțină milostenie, puțin post.. Mă rog, nu-s obișnuit cu chestiile astea, de aia zic “puțin”. Doar nu devin sfânt așa, cât ai bate din palme!

3. Nu mă întorc la Dumnezeu, îmi văd de “cursa infernală” pe care am început-o, dar lui Dumnezeu din ceruri, văzând mai nainte pierzarea mea cea veșnică, I Se face milă de mine și mă “ajută” El puțin ca să-mi vină mintea la cap. Încep frate, o serie de necazuri, că nu știu pe unde să-mi mai scot cămașa.. Încep să-mi meargă rău afacerile, dau faliment, mă vizitează hoții pe-acasă și mă ușurează bine de chestiile “în plus”, directorul băncii unde îmi țin banii fuge cu ei și colac peste pupăză, țara intră în criză economică, lumea intră în criză economică, Universul intră în criză economică!

În această a treia situație încep să mă simt un fel de “DREPT IOV”… Îmi zic cu amărăciune: “Doamne, Tu știi cât de credincios am fost în viața mea.. Tu știi cât Te-am slăvit.. Acum primește răbdarea robului Tău”.. Mda.. de nevoie devin sfânt.. Iar cunoștințelor (căci “prietenii” au dispărut o dată cu banii), le spun cu un fel de demnitate creștinească: “..Iată ce trebuie să sufere omul ca să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu”… Am devenit filozof!

Da, dragii mei, cam asta-i viața noastră standard. Din păcate, numa cu varga mai face Dumnezeu câte ceva cu noi… Vedeți și dumneavoastră în care dintre cele trei variante ați vrea să vă încadrați… Mai există și a patra: să trăim frumos o viață creștinească, exact așa cum Îi place Domnului Hristos. Strașnic ar mai fi!

Domnul să vă lumineze ca să alegeți de bunăvoie a patra variantă, amin.


Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns