Ogorul

O moştenire de țărână,
dar un templu de paşi şi vise,
moşi de moşi cu neamul lor
au urmele tălpilor încrise
cu energia aceasta ce mă cheamă,
cu puterea aceasta ce mă vrea,
renasc privind ogorul,
îmi luminează sufletul şi inima…
eu urc, şi urc, pe drum de pământ,
o parte se află în mine,
alta priveşte-n sfințenie din cuvânt,
amândouă unite… în iubire,
ogorul îl am… moştenire!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook