LUCEAFĂR BLÂND…

Foto: magazincritic.ro

  Mi-e dor de Luceafărul nostru… Omagiul meu pentru el…

Te-ai dus în cer la Dumnezeu,

La Cel ce ți-a deschis izvorul
Din care beau și azi mereu
Acei ce-ți sorb cu rime dorul…

Nu cred să fi primit vreun dar
Poporul tău, la fel de mare
Ca pana ta, izvor de har,
Ca fruntea ta visând spre zare…

Ce gânduri, oare, îți treceau
Prin mintea plină de lumină,
Ce îngeri, oare, îți șopteau
Când rimele-‘ncepeau să vină?…

Atâta dragoste ți-a curs
Din pana udă de cerneală
În viața care ți s-a scurs,
Scoțându-ți geniul la iveală…

Erai mereu îndrăgostit
De lac, de lebede, de nuferi,
De neamul tău cel umilit,
De zâne ce voiau să suferi…

În orice foșnet de copaci
Tu auzeai o melodie,
Din codru ai știut să faci
Un simbol pentru veșnicie…

Tu ai atins un Univers
Ce nimeni n-a văzut vreodată,
Urcând ușor cu al tău vers
La steaua cea îndepărtată…

Priveai cum ape repezi curg
Iar turme se cobor la vale,
Lăsând pășunile-‘n amurg
Și rumegând, mergând agale…

În sufletul atât de fin
Te-‘nduioșai de plânsul mării;
Doreai să-ți fie somnul lin
Pe malul ei, în izul sării…

Va scrie cineva din nou
Ca tine, despre floarea-albastră,
Sau despre teiul din Copou,
Din fosta capitală-a noastră?…

Te-ai dus de mult, Luceafăr blând,
La Cel ce ți-a deschis izvorul..
Ca tine nu va fi nicicând
Un altul să își cânte dorul..

Privind în serile senine
Spre cerul negru, plin de stele,
Îmi amintesc cu dor de tine
Și ochii-mi varsă lacrimi grele…

MI-E DOR DE TINE, LUCEAFĂR BLÂND!

 Preot Sorin Croitoru


 Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns